Instrumentul moţiunii de cenzură nu a fost tratat cu seriozitate, iar când depui moţiune de cenzură trebuie să-i convingi pe ceilalţi că ceea ce e scris acolo e real, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă.
"Cred că acest mod de lucru trebuie să înceteze, dacă într-adevăr tratăm cu seriozitate acest lucru. Ştiu că democraţia presupune ca Opoziţia să utilizeze acest instrument. Dar în momentul în care depui moţiune de cenzură, în primul rând îi convingi pe ceilalţi că ceea ce e scris acolo este real. (...) Şi trebuie să ai o alternativă, să vii cu prim-ministru, cu un guvern", a afirmat premierul, după ce moţiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament.
Viorica Dăncilă a adăugat că toţi colegii au acţionat unitar pentru depăşirea acestui moment, ceea ce i-a întărit încrederea atât în colegii de partid, cât şi în cei de alianţă. AGERPRES