x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă, despre ordonanţa anunţată de Toader: Dă posibilitatea unui proces corect, nu împiedică lupta împotriva corupţiei

Dăncilă, despre ordonanţa anunţată de Toader: Dă posibilitatea unui proces corect, nu împiedică lupta împotriva corupţiei

23 Ian 2019   •   09:19
Dăncilă, despre ordonanţa anunţată de Toader: Dă posibilitatea unui proces corect, nu împiedică lupta împotriva corupţiei

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că a discutat cu ministrul Justiţiei despre ordonanţa de urgenţă referitoare la contestaţiile în anulare, care, în opinia sa, "dă posibilitatea unui proces echitabil, corect", susţinând că această ordonanţă nu împiedică lupta împotriva corupţiei.

"Am discutat cu ministrul Justiţiei despre această OUG, care dă posibilitatea unui proces echitabil, unui proces corect. (...) Cred că, dincolo de faptul că vorbim despre statul de drept, că vorbim despre justiţie, trebuie să vorbim şi despre drepturile omului şi eu cred că toţi oamenii care au suferit trebuie să aibă acest proces corect. Ceea ce este trist este că mulţi oameni au făcut puşcărie, şi-au distrus carierele, sănătatea, familia. Trebuie să vedem ce putem face, cum putem îndrepta lucrurile", a afirmat Dăncilă, la Antena 3.

Ea a spus că există multă dezinformare în această privinţă şi că va explica la Bruxelles.

"Am văzut declaraţiile de la Bruxelles, am văzut că se vorbea de amnistie, noi vorbeam despre completurile de 5. Ceea ce întăreşte încă o dată lucrurile pe care le-am afirmat în Parlamentul European: este foarte multă dezinformare şi unii lucrează ca să denatureze lucrurile. Eu am să explic la Bruxelles, nu ştiu dacă vor lua în considerare. Să nu uităm că în plenul Parlamentului European eu am vorbit şi de protocoale şi despre toate aceste lucruri, dar mi-a rămas în minte ce a spus preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că niciodată nu va abdica de la respectarea statului de drept, de la respectarea drepturilor omului şi de la lupta împotriva corupţiei. Pornind de la aceste aspecte, şi preşedintele Comisiei Europene ar trebui să privească cu mai mult realism. Unde sunt drepturile celor care au fost condamnaţi cu completuri de judecată care nu au fost legale? Unde sunt drepturile celor care au fost condamnaţi pe nedrept?", a spus Dăncilă.

În opinia premierului, această ordonanţă nu împiedică lupta împotriva corupţiei.

"Faptul că vrem să dăm această ordonanţă de urgenţă nu împiedică prin nimic lupta împotriva corupţiei, dă posibilitatea redeschiderii unor procese în care şi celor care au fost condamnaţi şi celor care au fost achitaţi le dăm oportunitatea să-şi dovedească nevinovăţia în faţa unor completuri corecte. Deci, eu cred că toată această disperare a unora, toată această dezinformare (...) către Bruxelles, toată această poză care vrea să arate că sunt luptători împotriva corupţiei de fapt vrea să ascundă realitatea pe care trebuie să o vadă fiecare român, este strigătul de disperare al unor oameni ca Rarinca, al unor oameni care nu mai au ce pierde, pentru că au pierdut foarte mult pe nedrept. (...) Strigătul de disperare al acestor oameni eu cred că nu putem să îl ignorăm, mi-ar schimba impresia faţă de mine, pentru că oamenii aşteaptă de la primul-ministru, de la oamenii care pot să decidă prezentul şi viitorul acestei ţări să reacţioneze şi să acţioneze în mod corect la astfel de situaţii", a declarat Dăncilă.

În 20 ianuarie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completuri "nelegal constituite" şi care nu mai sunt în termen să poată depune contestaţii în anulare. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă