Premierul Viorica Dăncilă a confirmat că în acest an va avea loc o şedinţă comună a guvernelor român şi israelian iar în perioada imediat următoare va fi stabilit locul unde va avea loc reuniunea, la Bucureşti sau în Israel.
"Dacă era o întâlnire secretă nu postam nici pe twitter, nu dădeam nici comunicat, sunt convinsă că nu era cameră de luat vederi la domnul prim-ministru Netanyahu. Nu a fost o întâlnire secretă, au fost foarte multe situaţiile în care prim-miniştrii au mers la o întâlnire cu un alt prim-ministru şi nu au anunţat înainte. În niciun caz nu putea să fie vorba de aşa ceva, pentru că au fost discuţii referitoare tot la România, au fost discuţii referitoare la modul în care să abordăm această întâlnire între cele două guverne, român şi israelian", a declarat Viorica Dăncilă marţi, la Antena 3, întrebată dacă vizita sa recentă în Israel a fost una "secretă", aşa cum a apreciat o parte a presei.
Premierul a precizat că o şedinţă comună a celor două guverne va avea loc şi în perioada imediat următoare se va stabili dacă reuniunea va avea loc în România sau în Israel.
"Da, se va întâmpla această vizită, urmează să hotărâm dacă va fi la Bucureşti sau la Ierusalim, în perioada imediat următoare vom lua o decizie. Vreau să remarc faptul că eu am avut bucuria să am într-un an de zile a treia întâlnire cu premierul Netanyahu, ceea ce arată importanţa pe care o acordă României şi dezvoltării relaţiilor bilaterale, economice, comerciale cu România. Şi acest lucru ar fi trebuit să ne bucure, nu să aducă critici. Am vorbit despre o cooperare în ceea ce priveşte inovarea, în ceea ce priveşte antreprenoriatul, ştim că au un parteneriat public-privat foarte dezvoltat în Israel, am hotărât să trimitem din România, să vedem, să facem schimb de bune practici, să implementăm şi la noi aceste lucruri. Am vorbit despre situaţia din regiune, chiar premierul Netanyahu se pregătea să meargă în Ciad, un stat musulman, şi a arătat că are relaţii foarte bune şi cu statele musulmane. (...) Am discutat despre susţinerea pe care Israelul o acordă României pentru OCDE, pentru candidatura la OCDE, deci, au fost lucruri foarte bune pentru România. Am văzut pe urmă criticile, dar pe mine m-au interesat mult mai mult rezultatele acestei întâlniri, decât ceea ce au încercat să inducă în România anumiţi oameni de la care, sincer, aveam mai multe pretenţii ", a afirmat Dăncilă. AGERPRES