x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Chiţoiu: Miercuri adoptăm bugetul în Guvern, joi îl trimitem Parlamentului

Daniel Chiţoiu: Miercuri adoptăm bugetul în Guvern, joi îl trimitem Parlamentului

18 Ian 2013   •   15:01
Daniel Chiţoiu: Miercuri adoptăm bugetul în Guvern, joi îl trimitem Parlamentului
Sursa foto: Intact Images/Dragos Stoica

Guvernul va adopta miercuri bugetul pe anul în curs, urmând ca joi să fie trimis în Parlament, a anunţat vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor.

"Vă prezentăm principiile proiecţiei bugetare şi după aceea vă rugăm să prezentaţi punctele dumneavoastră de vedere. Vreau să fac precizarea de la început că este o discuţie informală. Tot ce vă prezentăm noi acum nu constituie nici cifre, nici date finale, nici decizii adoptate. Săptămâna viitoare, înainte de a prezenta Guvernului proiectul de buget, o să mai avem întâlniri cu dumneavoastră pe varianta prezentată în Guvern şi ne dorim ca joi să trimitem bugetul la Parlament. Miercuri adoptăm bugetul (în Guvern n.r.)", a declarat astăzi Daniel Chiţoiu, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

La discuţie au mai luat parte ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini, precum şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Din partea sindicatelor, la reuniune au participat Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Bogdan Hossu, preşedintele CNS 'Cartel Alfa', precum şi Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale 'Meridian'.

×
Subiecte în articol: buget 2013