x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Constantin: Există soluţii împotriva crizei, dar Guvernul nu a vrut să le aplice

Daniel Constantin: Există soluţii împotriva crizei, dar Guvernul nu a vrut să le aplice

07 Mai 2010   •   00:00

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, atrage atenţia că au existat o serie de măsuri anticriză pe care însă Executivul Boc nu le-a pus în aplicare, pentru ca acum să vină cu măsuri radicale, aplicate nediferenţiat şi care vor lovi în păturile de jos ale populaţiei.


"Măsura de reducere a veniturilor populaţiei nu era singura modalitate de a opri deficitul bugetar, mai ales că va avea şi efecte adverse asupra economiei prin scăderea consumului şi a productivităţii muncii. Partidul Conservator a prezentat public în nenumărate rânduri soluţii reale împotriva crizei, dar Guvernul nu a vrut să le aplice.

Astfel, reformarea sectorului bugetarilor trebuia făcută încă din 2009 dar nu la grămadă, ci selectiv, pe bază de competenţe. Guvernul Boc a preferat însă să angajeze alte 26.000 de oameni în sistem dintre apropiaţii puterii şi să plătească chiar şi trei salarii pentru acelaşi post de director din deconcentrate numai să îşi pună omul de partid pe funcţie.

În privinţa plăţii datoriilor statului către companiile private, am propus aplicarea sistemului compensatoriu prin care orice datorie a statului către privaţi să se compenseze cu aceeaşi sumă datorată de firme bugetului de stat.

Am propus de asemenea plata TVA la cel mult 30 de zile de la încasarea facturii pentru că firmele sunt blocate de plata TVA la emiterea facturii pe care trebuie să o opereze chiar dacă vor încasa sumele de pe factură peste câteva luni.

Neimpozitarea profitului reinvestit, pentru ca să încurajăm dezvoltarea producţiei şi angajarea de personal, sau facilităţi fiscale pentru firmele care îşi plătesc repede datoriile către stat sunt alte câteva măsuri pe care le-am propus Guvernului şi pentru care am avut acordul şi sprijinul mediului de afaceri. Executivul a tras însă de timp, nu a făcut nimic împotriva crizei, pentru ca acum să vină cu măsuri radicale, aplicate nediferenţiat şi care vor lovi în păturile de jos ale populaţiei.

Cum va reduce Guvernul fondul de salarii din deconcentrate, când şefii acestora nu sunt nici la această oră angajaţi pe baze legale şi nu au dreptul să ia astfel de măsuri? Statul va fi efectiv blocat de procese pe care le va pierde, aşa cum s-a întâmplat deja în cazul anagajării de şefi politizaţi peste funcţionarii publici care ocupau deja respectivele posturi. Pentru a reduce salariile e nevoie de o bază legală, de modificarea Codului Muncii. România nu este un butic în care, când patronul de la Cotroceni dă comanda, angajaţii sunt aruncaţi pe drumuri.

Cât despre ajutoarele din agricultură, îl informez pe Traian Băsescu de faptul că pentru terenul nelucrat nu se primeşte subvenţie decât dacă respectivul pământ este menţinut în condiţii bune de mediu, ceea ce se face tot prin lucrări, dar chiar şi în acest caz suma primită este de 70 euro la hectar, nu de 130 de euro.

Felul în care preşedintele-premier Traian Băsescu doreşte să scoată economia din recesiune este total contraproductiv şi dovedeşte o necunoaştere elementară a legilor economice. Suntem solidari cu nevoia de a reduce cheltuielile bugetare, dar ele trebuie făcute de specialişti, nu prin iritarea sindicatelor şi prin inducerea unui sentiment de nesiguranţă în populaţie. Faptul că preşedintele este cel care a anunţat aceste măsuri guvernamentale arată că Băsescu nu se teme de viitor pentru că nu mai candidează, dar vrea să ferească astfel Guvernul Boc de mânia populară. De ce mai plătim atunci un Guvern atât de scump de la buget dacă oricum preşedintele conduce totul?

Pe de altă parte, modalitatea prin care preşedintele a înţeles să provoace populaţia să iasă în stradă poate fi şi o încercare de a arunca factura crizei pe spatele opoziţiei care va fi găsită imediat vinovată de mişcările de stradă şi de eventuala scoatere a PDL de la guvernare printr-o moţiune de cenzură", se arată într-un comunicat al PC.

×
Subiecte în articol: politic