x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Constantin: "Guvernul Boc trebuie să dispară"

Daniel Constantin: "Guvernul Boc trebuie să dispară"

06 Mai 2010   •   00:00

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, consideră că Guvernul Boc nu ''este în stare'' să scoată România din criză şi de aceea cere demisia membrilor Cabinetului. ''Cred că, în momentul de faţă, situaţia creată de Guvern nu mai poate continua şi trebuie să apelăm la soluţii radicale. Soluţia pe care eu şi ceilalţi lideri ai opoziţiei am văzut-o este foarte clară: Guvernul Boc trebuie să dispară'', a afirmat, joi, liderul conservator.

Preşedintele PC a subliniat, în contextul în care, în aceste zile, este dezbătută Legea pensiilor, că, dacă acest proiect legislativ va ajunge să fie aprobat tacit în Parlament, atunci conservatorii vor avea iniţiative cetăţeneşti pentru a crea presiune, astfel încât vocea pensionarilor să se facă auzită la nivel central.

''În aceste zile se discută foarte mult despre legea pensiilor şi am ţinut neapărat să am o discuţie cu pensionarii din Prahova. Trebuie să îi întrebăm pe ei dacă se descurcă cu veniturile pe care le au, dacă sunt mulţumiţi, să îi întrebăm despre pensiile nesimţite despre care tot vorbeşte premierul Emil Boc. Realitatea din teren este mult mai dură decât aşa cum este ea văzută din Parlament'', a susţinut Daniel Constantin, citat de Agerpres.

El a menţionat că, potrivit proiectului Legii pensiilor, vârsta de pensionare a femeilor va ajunge să fie de 65 de ani, la fel ca şi în cazul bărbaţilor, iar punctul de pensie nu va creşte la 45% din salariul mediu brut pe economie.

×
Subiecte în articol: politic