Una dintre deciziile luate de în şedinţa de luni a CEx al PSD a fost numirea lui Mihai Fifor ca preşedinte intermar al Consiliului Naţional (CN) al partidului. Aflat pe o listă neoficială a remaniaţilor, demisia lui Fifor de la Apărare a fost văzută ca un gest de onoare, iar numirea sa la conducerea CN o marginalizare după ce a fost asociat cu puciştii.
Statutul PSD prevede că una dintre atribuţiile preşedintelui CN, considerat numărul trei în partid, după preşedinte şi prim-vicepreşedinte, este primirea prin delegare a unor atribuţii din partea liderului partidului. Analistul Ion Cristoiu crede măsura a fost luată în perspectiva unei eventuale condamnări a lui Liviu Dragnea în dosarul DGASPC Teleorman. “O singură mutare de acum mi se pare că a făcut-o Dragnea la o anumită indicaţie: mutarea lui Mihai Fifor pe postul nr 3. în ierahia partidului. De ce? Cred că aici a fost o sugestie a americanilor pentru că în momentul în care lui Dragnea i se întâmplă ceva, în sensul condamnării, partenerul strategic nu-şi poate permite o explozie în PSD. Imaginaţi-vă că Dragnea e condamnat şi e în continuare preşedinte şi atunci, dacă nu ai o variantă agreată de americani, care este Fifor, există riscul să înceapă un război în PSD, care poate face pulbere guvernarea, dar poate aduce şi cine ştie ce om nedorit. Şi atunci avem pe Dragnea pe primul loc, Dăncilă pe 2 şi Fifor pe 3. Aşa cred, ştiind relaţiile lui Fifor cu americanii…. I s-a şi sugerat, şi pe drept cuvânt, ar fi fost de acord, dacă se întâmplă ceva… au un om, care ştiu sigur că e al lor. În cazul unei crize nu poţi să o pui pe Dăncilă (n.r. prim-vicepreşedinte). Trebuie pus un om pe care partenerii strategic îl ştiu déjà. Nu poţi şti în bulibăşeala aia ce iese. Aşa, ştii sigur”, a explicat Ion Cristoiu .
Israelul va suspenda de luni zborurile internaționale timp de o săptămână pentru a reduce răspândirea coronavirusului, potrivit Reuters.
„Cu câteva rare excepții închidem spațiul aerian pentru a preveni i...
Creşte tensiunea între Uniunea Europeană şi firmele producătoare de vaccin. Preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, spune că nu va înceta să pună presiune pentru respectarea...
Vremea va fi închisă și va ploua pe spații relativ extinse, cu exceptia Moldovei, unde precipitatiile se vor semnala doar izolat. La munte la altitudini mai mari de 1600 de metri va ninge viscolit și se...
Loto. Duminica, 24 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 21 ianuarie, Loteria Romana a acordat 24.682 de...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că luni va sosi în România a șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech. Este vorba de 92.430 de...
Traficul este restricționat duminică după-amiază pe DN1, Ploiești-Brașov, în zona stațiunii Bușteni, din cauza unui accident de circulație.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al...
UPDATE. Polițiștii au stabilit identitatea cadavrului descoperit carbonizat într-o mașină aflată pe un câmp de la marginea Timișoarei. De asemenea, polițiștii au și o ipoteză legată de moartea...
Un copil de 14 ani a căzut duminică într-un lac din localitatea Cipău, județul Mureș, și a ajuns sub gheață. Pompierii voluntari și localnicii au reușit să îl scoată pe băiat, care a fost transportat cu...
Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc duminică după-amiaza pe șoseaua Gheorghe I. Sisești din București.
Potrivit ISU București, în total, au fost înregistrate cinci victime, trei...
Noi proteste au loc, duminică, în Olanda, faţă de restricţiile antiepidemice impuse de Guvern, iar zeci de persoane au fost reţinute în cursul nopţii după încălcarea interdicţiei de circulaţie.
Numeroşi...
Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că până duminică s-au programat pe platforma electronică pentru vaccinare 842.300 de persoane, în cadrul etapei a d...
Hotelul Triumf din inima Bucureștiului este lăsat de izbeliște, în degradare, după incendiul din luna septembrie, spune primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care este de părere că pentru această distrugere...
În ultimii 30 de ani, Moldova a fost ocolită de investiții, a declarat, duminică, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, la evenimentele care marchează, la Focșani, Unirea Principatelor...
Ancheta în cazul angajaților școlii din Capitală unde au fost depistate persoane infectate cu SARS-CoV-2, tulpina nouă din Marea Britanie, a fost extinsă.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au transmis,...
Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, îl va trimite la Washington pe directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, Yossi Cohen, pentru a prezenta Administraţiei Joseph Biden solicitările...