x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Demirel, pus de Nastase sa dea semnatura

Demirel, pus de Nastase sa dea semnatura

01 Iun 2004   •   00:00

Premierul Adrian Nastase nu este multumit de obtinerea de la turci a copiei sabiei lui Stefan cel Mare, considerand ca este "de datoria generatiei prezente si a celei viitoare sa depuna toate eforturile" pentru a readuce in Romania originalul, aflat in prezent la Muzeul Topkapi din Istanbul.

El a povestit ieri, in deschiderea Saptamanii Arhivelor, dedicata chiar celor 500 de ani de la moartea domnitorului, ca in 1992 a incercat sa-l convinga pe premierul turc Suleiman Demirel sa-si dea acordul pentru un schimb de obiecte de patrimoniu, insa Parlamentul Turciei s-a impotrivit. "L-am rugat atunci pe Suleiman Demirel sa-mi scrie pe o hartie angajamentul lui ca sabia va veni la Bucuresti. Pastrez si acum in birou hartia pe care a scris de mana "Sabia va fi la Bucuresti pe 2 iulie". Si a fost pentru o saptamana", a povestit Nastase, exprimandu-si convingerea ca va veni un moment cand pretiosul obiect va fi al Romaniei definitiv. Intre timp, in luna mai a acestui an, cu prilejul unei vizite la Bucuresti, premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a oferit premierului Nastase o copie a sabiei. (Oana Stancu)

Aniversare la Arhive: 173 de ani

Arhivele Nationale, care aniverseaza 173 de ani de existenta, mai mult decat Academia Romana sau Universitatea, dupa cum anunta directorul institutiei, Corneliu Lungu, au dechis Saptamana Arhivelor chiar cu o zi dedicata memoriei lui Stefan cel Mare. Institutia a marcat momentul prin scoaterea la lumina tiparului a documentelor cancelariei domnitorului si a unui volum dedicat ctitoriilor domnitorului. La manifestari au fost prezenti, alaturi de premierul Nastase, si capii Ministerului de Interne, Toma Zaharia, Florin Sandu, Nicoale Berechet, precum si vicepresedintele Senatului, academicianul Gheorghe Buzatu. Nastase, recomandat de directorul Arhivelor drept un posesor al cultului documentului de arhiva, a pledat pentru un "transfer din zona arhivelor istorice in memoria imediata si in constiinta noii generatii".

×
Subiecte în articol: politic