x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Demisie - ANI face victime colaterale în Senat

Demisie - ANI face victime colaterale în Senat

de Dana Piciu    |    05 Mar 2008   •   00:00

Comisiile juridică şi pentru drepturile omului de la Senat au hotărât ieri, în prezenţa noului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, că prevederile legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)  se aplică averilor nejustificate.



Comisiile juridică şi pentru drepturile omului de la Senat au hotărât ieri, în prezenţa noului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, că prevederile legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)  se aplică averilor nejustificate. Astfel, dacă se constată o diferenţă vădită de 10.000 de euro între averea declarată şi cea existentă, inspectorul de integritate verifică dacă diferenţa este justificată sau nu. În cazul în care bunurile nu sunt justificate inspectorul de integritate sesizează instanţa de judecată căreia îi propune confiscarea părţii din avere care se dovedeşte a fi ilicită. Această decizie s-a luat după mai mult de cinci ore de dezbateri şi de votat de mai multe ori aceleaşi amendamente. Iniţial, senatorii celor două comisii au votat ca legea să se aplice averilor ilicite şi nu celor nejustificate, cu acest amendament fiind de acord chiar şi membrii PNL, deşi Guvernul nu l-a susţinut. Şi reprezentanţii UDMR au susţinut iniţial ca legea să se aplice averilor ilicite, ceea ce l-a făcut pe senatorul acestei formaţiuni, Peter Eckstein Kovacs, să-şi anunţe demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei juridice a Senatului, el nefiind de acord cu punctul de vedere al grupului din care face parte.

×
Subiecte în articol: politic