Senatorul Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedinte al Partidului Forţa Civică, a anunţat că PDL va contesta, joi sau vineri, la Curtea Constituţională a României Statutul parlamentarilor.
"În grupurile reunite unde se află şi reprezentanţi parlamentari ai Forţei Civice am decis contestarea la Curtea Constituţională a Legii privind Statutul parlamentarilor, textul este în elaborare. Statutul votat astăzi, în opinia noastră, are mari defecte de constituţionalitate", a spus Ungureanu, care a precizat că, printre altele, se intenţionează clarificarea definiţiei incompatibilităţii, deoarece conflictul de interese este cel care generează incompatibilitatea.
"Intenţionăm să clarificăm odată definiţia incompatibilităţii. În opinia noastră, conflictul de interese, dovedirea conflictului de interese trebuie să genereze incompatibilitatea, deci pierderea mandatului. Un al doilea exemplu: în ceea ce priveşte imunitatea noi nu suntem de acord cu ideea că imunitatea parlamentară trebuie să aibă o asemenea definiţie extinsă. Credem că imunitatea parlamentară trebuie aplicată exclusiv declaraţiilor politice. Suntem conştienţi că există un articol constituţional care se referă la imunitatea parlamentară, vom avea prilejul să cerem modificarea acelui articol constituţional în momentul în care va intra în dezbatere tot textul Constituţiei, dar până atunci încercăm să facem tot ceea ce se poate pentru a arăta prin această sesizare la CCR câte defecte are statutul votat astăzi", a mai spus Mihai-Răzvan Ungureanu.