„Salvați de la 10% de PSD în urmă cu 2 ani, dar în continuare dezastruoși în sondajele pentru Cotroceni, liberalii încearcă să-și recâștige electoratul de dreapta în pragul alegerilor, mimând o distanțare de PSD, după ce numai cu ajutorul PSD s-a dovedit că sunt în stare sa guverneze o țară”, spune deputatul PSD Remus Mihalcea.
Acesta vorbește despre Nicolae Ciucă spunând că este „ostașul necunoscut” de români și chiar de propriul partid uneori, pentru că „altfel de ce ai pune exact 762 de ciuci pe șoselele din toată țara?”.
„(Ciucă -n.r.) încearcă acum să atace murdar PSD-ul cu absolut orice ocazie, inclusiv pe spatele unui/unor morți (apropo... 2015, ceva mi se pare cunoscut aici în comportamentul odios al liberalilor). Una dintre aceste încercări recente, probabil cea mai abjectă, a avut loc astăzi. După ce au închis românii în case și i-au obligat să-și îngroape părinții în saci negri de plastic, timp de 2 ani, liberalii îndrăznesc acum să atace PSD-ul, direct sau indirect, prin politizarea unei drame de nedescris din sistemul sanitar, cazul Pantelimon, dar și prin punerea unei etichete generale asupra tuturor medicilor din această țară. Medici printre care mă aflu și eu, domnule Ciucă”, spune Mihalcea.
Acesta i se adresează, apoi, direct lui Ciucă spunând: „Nu este drept ceea ce faci, ostașule, nici în fața românilor și nici în fața lui Dumnezeu. Pentru că acești oameni salvează vieți. Cea sau cei care au comis o crimă odioasă vor plăti în fața legii. Până atunci, liberalilor, ar fi bine să vă vedeți de campanie, iar cazurile penale să le lăsați în seama justiției. Cu cât politizați mai mult acest subiect, cu atât discreditați mai tare un întreg sistem medical alcătuit din oameni care salvează zilnic alți oameni. Pentru că asta este menirea lor. Cazul de la Pantelimon este dramatic, dar izolat. Acea doctoriță, daca se va dovedi ca și-a încălcat jurământul, nu îi mai reprezintă pe medici. Iar tu, un „poznaș în slujba țării” (deși e bună, replica nu-mi aparține), ar trebui să-ți vezi de carte. Deja s-au scurs 2 milioane de euro din cele 4 care sunt planificate pentru campania de marketing, dar „biblia” muncitorilor din PNL încă nu a apărut”, adaugă Remus Mihalcea.
(sursa: Mediafax)