Deputatii PDL au fost avertizati ieri de conducerea grupului parlamentar sa fie prezenti la sedintele Camerei, pentru a putea asigura cvorumul de lucru si a contracara greva opozitiei si li s-a sugerat ca, in caz contrar, ar putea sa nu fie pusi pe liste la alegeri, sustin surse din partid. Unii parlamentari democrat-liberali au precizat, pentru Mediafax, ca li s-a cerut sa fie toti prezenti in Parlament, dar multi dintre acestia sunt sceptici ca acest lucru se va intampla.
'Nu cred ca vom fi toti prezenti, indiferent de sanctiuni', a spus un deputat. Printre sanctiunile invocate de conducerea grupului se numara, in afara de taierea indemnizatiei de sedinta, si sanctiuni pe linie de partid, au precizat sursele citate, care au adaugat ca printre acestea poate fi si taierea de pe viitoarele liste parlamentare.