x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputaţii se judecă cu MAE pentru căşti audio

Deputaţii se judecă cu MAE pentru căşti audio

06 Feb 2011   •   20:19

Pentru că participanţii la summitul OSCE din 2007 care a avut loc la Pa­la­tul Parlamentului au plecat acasă şi cu aproape o sută din căştile audio puse la dispoziţie pentru ascultarea traducerilor, Camera Deputaţilor a cerut MAE să plătească pagubele produse, estimate la 10.118 lei.

 Po­tri­vit realitatea.net, prin contractul încheiat de MAE cu Camera Deputaţilor, ministerul se obliga să achite costurile întâlnirii – 22.000 de lei, până la data de 15 august 2007. Banii au ajuns în contul Camerei Depu­ta­ţi­lor la termenul stabilit, dar această sumă acoperea închirierea spaţiilor şi alte detalii legate de protocol, şi nicidecum şi costul căştilor substituite de participanţi.

Prin urmare, reprezentanţii Ca­me­rei Deputaţilor le-au pus în vedere celor din MAE să vireze şi costul echi­pa­mentelor de care fuseseră pă­gu­­biţi. Prin conciliere, lucrurile au fost re­zolvate şi reprezentanţii Ministerului de Externe au plătit Camerei De­pu­­taţilor cei 10.118 lei drept des­pă­gu­bire pentru căştile luate ca suvenir.

Numai că, între timp, se acumulaseră penalităţi la aceste sume pe care MAE nu a mai vrut să le achite. Aşa că MAE a fost chemat în judecată şi obligat să achite 4.630 de lei penali­zări pentru plata cu întârziere a căştilor furate de invitaţi. Judecătoria Sector 1 a dat dreptate Ca­merei De­pu­­taţilor şi a obligat anul trecut MAE la plata acestei sume. Însă ministerul a atacat sentinţa şi decizia finală va fi luată de Tribunalul Bucureşti.

×