Nati Meir, consilierul presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, pe probleme de politica externa, nu a reusit sa zguduie scena politica romaneasca prin dezvaluirile sale de saptamana trecuta.
In schimb, el i-a determinat pe reprezentantii comunitatii evreiesti din Romania sa ia atitudine fata de speculatiile care se fac pe marginea alegerii noului presedinte al FCER. Saptamana trecuta, Nati Meir a anuntat intr-o conferinta de presa ca detine inregistrari audio care ar proba ca senatorul liberal Radu F. Alexandru i-a promis atribuirea de lucrari de constructii, fara licitatie, in schimbul garantarii sprijinului statului Israel si al lui Eyal Arad, alt consilier al liderului PRM, pentru alegerea parlamentarului liberal in functia de presedinte al FCER.VOT. Ca urmare, Comitetului Director al FCER a precizat ieri, printr-un comunicat de presa, ca viitorul presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER) va fi ales prin votul secret al delegatilor la Congresul FCER si in spiritul echidistantei acestei organizatii fata de partidele si formatiunile politice din Romania. Comitetul Director al FCER subliniaza totodata ca toate comentariile privind persoana viitorului presedinte nu au o baza reala si ca ele reprezinta doar pareri personale, zvonuri sau incercari de manipulare a opiniei publice: "Comitetul Director al FCER isi exprima dezacordul ferm fata de acele persoane, fie ele provenite chiar din sanul etniei evreiesti, care nu inteleg si nu respecta echidistanta consecventa a FCER fata de partidele si formatiunile politice din Romania, incercand sa acrediteze ideea ca alegerea presedintelui FCER ar putea fi rezultatul unor manevre de culise sau al unor interventii din afara Federatiei si chiar a tarii. Aceste pozitii nu reprezinta decat intentia influentarii nedemocratice a alegerilor si noi nu putem decat sa condamnam aceste atitudini". (Gabriela Antoniu, Carmen Vintila)
TRIMIS DE LA PNA LA PARCHETUL GENERAL
Tot ieri, Nati Meir, insotit de deputatul PRM Vlad Hogea ca avocat, a mers la sediul PNA pentru a depune inregistrarile audio referitoare la Radu F. Alexandru. PNA si-a declinat insa competenta la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie (ICSJ), astfel ca acestia au mers acolo pentru a depune probele. si o sesizare. Hogea a declarat ca PNA nu a audiat cele doua casete, dar "a rezultat o chestiune foarte grava pe care de altfel o asteptam si anume ca in acest caz foarte important pentru lupta anticoruptie, senatorul Radu F. Alexandru si, in mod secundar, liderul PNL Stolojan urmeaza sa fie cercetati nu de PNA, ci de Parchetul de pe langa ICSJ. Noi am vrut sa avem aceasta consultare prealabila cu PNA, pentru ca era vorba de fapte de coruptie savarsite in Romania si, avand in vedere ca Radu F. Alexandru este parlamentar - inca parlamentar - nu stim daca va mai fi reales in noiembrie". Referitor la acest caz, Nati Meir a tinut sa precizeze ca s-a consultat cu avocati din Israel. "Este foarte grav, daca asta nu mai e coruptie in Romania, eu nu mai inteleg ce este coruptia", a conchis el.Citește pe Antena3.ro