"Este o situatie intr-adevar complexa, este un moment intern si extern destul de alambicat, dar, pe de alta parte, sunt convins ca pasi seriosi s-au facut in directia buna. Evident voi continua demersurile ca in anul 2012 sa inchidem acest capitol al integrarii Romaniei in zona Schengen. Si sunt de asemenea convins ca evolutiile pana in acest moment la nivelul acumularilor pentru o decizie corespunzatoare au fost deja facute. Deci, chiar daca este ceva mai complicat, lucrurile vor fi solutionate corespunzator", a asigurat Diaconescu.
"Sunt foarte multe lucruri bune pe care am sa ma straduiesc sa le continui si sunt convins ca standardul relatiilor pe care Romania le are prin intermediul institutiei diplomatice romanesti a fost imbogatit prin contributia domnului Baconschi", a spus noul ministru.
Intrebat ce va schimba in activitatea MAE, el a mentionat ca nu vrea sa inceapa prin schimbari, prima zi de munca fiind de evaluare. "Sunt convins ca sunt lucruri care pot fi continuate cat se poate de rapid si aceasta abordare mi se pare cea mai utila. Prioritatile nu vor fi nici extrem de deosebite, nici altele decat cele care au functionat pana acum", a mai mentionat noul sef al diplomatiei, potrivit Mediafax.
Presedintele UNPR Cristian Diaconescu a depus, aseara, la Palatul Cotroceni, juramantul de investitura in functia de ministru al Afacerilor Externe, in fata presedintelui Traian Basescu.
Primul-ministru Emil Boc a inaintat marti presedintelui propunerea de numire a lui Cristian Diaconescu ca ministru al Afacerilor Externe, dupa ce luni il revocase din functie pe Teodor Baconschi din cauza unor afirmatii ale acestuia privind protestele din ultima perioada.
Diaconescu, care a mai fost ministru de externe in guvernarea PDL-PSD din 2009, participa la aceasta ora la sedinta de Guvern de la Palatul Victoria.
Citește pe Antena3.ro


