Autoritatea Electorală Permanentă a dat publicității rezultatele verificărilor efectuate, în a doua jumătate a anului trecut, la Partidul SOS România, condus de Diana Șoșoacă, în legătură cu respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de această formațiune politică. Controlul a avut loc în perioada 1 iulie – 2 noiembrie 2023 și au vizat finanțarea și cheltuielile SOS România din anul 2022.
Astfel, AEP arată că, în anul 2022, partidul Dianei Șoșoacă a obținut venituri în sumă totală de 49.548,62 lei, din care doar 1.310 lei reprezintă cotizații ale membrilor de partid, în timp ce suma de 48.274,17 lei reprezintă donații primite de la persoane fizice. De asemenea, formațiunea a mai realizat venituri de 0,45 de lei din dobânzi bancare. De asemenea, în 2022, SOS România a avut cheltuieli în sumă totală de 22.748,36 de lei.
Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă a fost sancționată de AEP cu avertisment pentru faptul că nu a respectat prevederile Legii 334/2006 referitoare la obligația partidului de a-și organiza contabilitate proprie, conform reglementărilor contabile aplicabile. Totodată, a încălcat obligația de a prezenta AEP toate documentele și informațiile solicitate în termen de 45 de zile și interdicția de a utiliza alte surse de venit decât cele prevăzute de lege.
Mai mult, Autoritatea Electorală Permanentă a confiscat de la partidul condus de Diana Șoșoacă suma de 13.994,9 lei, reprezentând sume utilizate cu încălcarea articolului 11 alineat 1 din legea 324/2006, care reglementează faptul că „la primirea donației, sunt obligatorii verificarea și înregistrarea identității donatorului, indiferent de caracterul public sau confidențial al acestuia”.
USR, două amenzi de câte 15.000 de lei bucata
Un alt partid controlat de AEP, la finalul anului trecut, pentru a verifica respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la veniturile și cheltuielile aferente anului 2022, este Uniunea Salvați România. Fiind vorba despre un partid parlamentar, USR a primit și subvenții importante de la stat. Astfel, în 2022, formațiunea progresistă a realizat venituri totale de 48.683.847,57 de lei.
Din această sumă, 3.332.467,81 de lei a fost constituită din cotizațiile membrilor, iar 176.213,9 lei din donații. Cea mai consistentă sumă, de 45.147.305,13 lei, reprezintă veniturile din subvențiile acordate de la bugetul de stat și virate de Autoritatea Electorală Permanentă în contul USR. Progresiștii au mai realizat venituri de 12.863,99 lei din surse excepționale rezultate din cedarea activelor corporale, 1.299,9 lei reprezintă venituri din serviciile prestate, 1,87 lei sunt venituri din dobânzile și dividendele din plasarea disponibilului din activități fără scop patrimonial, 2.804,23 lei sunt venituri din exploatare, 889,8 lei sunt venituri din diferențele de schimb valutar, 0,1 lei sunt veniturile din dobânzile bancare, iar 9,48 lei sunt venituri din sconturi obținute.
USR a primit două amenzi, de câte 15.000 de lei fiecare. Prima, ca și partidul lui Șoșoacă, pentru că nu și-a organizat contabilitatea proprie, iar a doua pentru că a încălcat reglementarea care interzice folosirea veniturilor provenite din subvențiile primite de la bugetul de stat pentru alte destinații decât cele prevăzute de legea 334/2006. De asemenea, USR a primit și un avertisment pentru că nu a adus la cunoștința AEP orice modificare a registrului final al candidaților în cel mult 45 de zile de la data producerii acestor modificări.
Orban a scăpat doar cu avertisment
Și noul aliat electoral al USR, Partidul Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban, a făcut obiectul unui control al AEP, efectuat în perioada 4 iulie – 23 noiembrie 2023, controlul vizând, de asemenea, veniturile și cheltuielile din anul 2022.
S-a constatat, cu acest prilej, că Forța Dreptei a realizat, în anul 2022, venituri totale în sumă de 586.948,39 de lei. Doar 260.295,44 lei din această sumă reprezintă venituri obținute din cotizațiile și din taxele de înscriere ale membrilor, în timp ce 316.329,04 lei au fost sumele încasate din donații. Partidul lui Orban a mai încasat 7.100 de lei din contribuții ale membrilor și simpatizanților, 243,45 lei din sponsorizări, 4,11 lei din dobânzi bancare și 2.971,35 lei din activități fără scop patrimonial.
În anul 2022, partidul Forța Dreptei a avut cheltuieli de 188.924,85 de lei, conform analizei celor de la AEP.
Autoritatea Electorală permanentă a sancționat cu avertisment formațiunea condusă de Ludovic Orban pentru utilizarea altor surse de venit decât cele prevăzute de lege, pentru că nu și-a organizat contabilitate proprie, pentru că la primirea donației nu a respectat obligația de a verifica și înregistra identitatea donatorului, pentru că nu a respectat obligația de a publica în Monitorul Oficial cuantumul total al veniturilor din cotizații, pentru că nu a prezentat AEP documentele și informațiile solicitate în 15 zile și pentru că nu a adus la cunoștința AEP a modificărilor produse în registrul final al candidaților.
Partidul Comuniștii (Anti – Marxiști), „ușurat” de 30.000 de lei
Un alt partid, cvasinecunoscut, care a fost verificat de Autoritatea Electorală permanentă este Partidul Comuniștii (Anti – Marxiști). Este vorba despre o formațiune politică înregistrată oficial la tribunal și înscrisă în Registrul Partidelor Politice), care își are sediul în municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș și care este condusă, în calitate de președinte, de către „tovarășul Gheorghe Ungureanu”. Din documentele aprobate de instanță, semnul permanent al acestui partid este Secera și Ciocanul, „simboluri ale Muncii pentru cele două clase sociale fundamentale combinate”.
Ei bine, Autoritatea Electorală Permanentă a constatat că Partidul Comuniștii (Anti – Marxiști) nu a obținut niciun fel de venituri în cursul anului 2022, conform articolului 3 din legea nr. 334/2004 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, iar cheltuielile efectuate în aceeași perioadă au fost în cuantum de zero lei.
În schimb, formațiunea argeșeană a fost sancționată atât cu avertisment, cât și cu o amendă în cuantum de 30.000 de lei.