x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Din toamnă Parlamentul se mută la ţară

Din toamnă Parlamentul se mută la ţară

de Marius Gîrlașiu    |    26 Mai 2016   •   18:06
Din toamnă Parlamentul se mută la ţară
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Peste o sută de senatori şi deputaţi dau viaţa la Capitală pe viaţa la ţară. Pe lângă cei zece parlamentari care se află în cursa pentru primăriile Capitalei, alţi 104 dintre aleşii poporului vor candida în mai puţin de două săptămâni pentru un fotoliu de primar, consilier local sau consilier judeţean în provincie. Doi deputaţi social-democraţi vor lăsa Casa Poporului pentru uliţele comunelor Berezeni şi Sălaşu de Sus.

“Acolo m-am născut, mă cunosc oamenii de peste 50 de ani de zile. Eu am fost acolo primar patru mandate. E o comună de munte, e Parcul naţional Retezat acolo, la poalele Retezatului, e o comună foarte frumoasă”, mărturiseşte deputatul PSD Sorin Marica. Social-democratul va candida pe 5 iunie la primăria din Sălaşu de Sus, o comună cu 11 sate şi doar 2500 de suflete din judeţul Hunedoara. “Partidul, de fapt, mi-a propus să candidez la un orăşel în Haţeg şi am refuzat”, explică mândru deputatul. Fiu de-al locului, Marica a condus comuna din Ţara Haţegului vreme de 14 ani. A demisionat în iunie 2014 după ce a fost ales deputat la alegerile parţiale şi a ajuns dintr-o întâmplare printre domnii cei mari de la Bucureşti. “Au fost alegeri parţiale la noi, am fost trimis la bătălie ad-hoc şi am câştigat-o. Colegiul 3 era al lui Dan Radu Ruşanu şi era un colegiu galben ca să spun aşa. A fost şi o satisfacţie a mea personală”, îşi aminteşte deputatul PSD. Cum din toamnă se revine la votul pe liste de partid, fostul edil a decis să se întoarcă la vatră, mai ales că PSD-iştii cu influenţă de la centru l-au avertizat încă de la început să-şi ia gândul de la un nou mandat. “Colegii mei sunt deputaţi de două trei mandate. Eu nu sunt tipul omului care să mă caţăr pe spatele colegilor, să dau în cap să le iau locul, să-i pârăsc, să mă duc să-i lucrez pe la spate. Dar am avut discuţia asta şi acum doi ani când am candidat. Colegii mei mi-au spus, că eu nu ştiam atunci că se trece la votul pe liste. Ei fiind în Parlament, se discuta. Mi-au spus, zice: sper că nu o să ai pretenţii peste doi ani de zile, adică acuma, să fii în locul nostru şi să ne iei locul”, povesteşte fără ocolişuri deputatul din Ţara Haţegului.

Un nou baron al puilor

Alt ales al poporului, pesedistul Toader Dima, se va retrage şi el în comuna natală. Deputatul PSD s-a născut în Berezeni, o comună de nici 5000 de locuitori din judeţul Vaslui, dar nu a fost niciodată primarul locului. Pe vremea comunismului, social-democratul a condus CAP-ul din Berezeni, iar din 2012 a devenit deputat ales într-un colegiu uninominal din Vaslui. După patru ani de mandat, Dima s-a ales cu dosar penal pentru coruperea alegătorilor. La începutul lunii mai, liberalii moldoveni l-au dat pe mâna poliţiei după ce ar fi împărţit mâncare şi băutură sătenilor din Berezeni. Presa din Vaslui a scris că deputatul Dima a folosit minori pentru a împãrţi mici şi bere alegãtorilor pe care i-a adunat la crâşma din centrul satului într-o zi de duminică. Mai mult, social-democratul ar fi dat de pomană zeci de pui, cu furaje cu tot, şi a împânzit comuna cu şepci şi tricouri cu sigla partidului.. “A împãrtit locuitorilor, sub formã de mitã electoralã, cutii cu pui vii de o zi şi pungi cu furaje”, au acuzat liberalii în plângerea penală. “Noi am demarat cercetãrile în privinţa faptelor sesizate în comuna Berezeni. S-a întocmit şi un dosar de cercetare penalã pentru coruperea alegãtorilor, legat de faptele sesizate, dosar în lucru la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad”, a anunţat purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui în presa locală.


Sorin Marica, deputat PSD: Lumea crede că mergem şi dormim pe acolo şi că suntem hoţi şi ce mai zic ei. Nu-i chiar aşa! Eu cred că n-aş fi prins loc pe liste pentru că desfiinţându-se colegiile normal că va fi mai greu, reducându-se şi numărul de parlamentari

×