Dinamica politica - Multi veniti, putini ramasi

Din cele peste 150 de partide, care in 1990 bateau la poarta puterii, astazi au ramas 36 si numai 6 au intrat in Parlament. In pragul integrarii in UE, clasa politica se afla in stare de incordare. Miza este dubla: clarificarea spectrului politic si alegerea partidelor viitoarei Romanii europene.

IN UMBRA. Figuri dominante ale vietii politice de dupa 1989, Ion Iliescu, Petre Roman si C.V. Tudor nu mai sunt acum in primele randuri ale partidelor in care s-au afirmat

Clasa politica romaneasca a ramas incordata si confuza dupa alegerile prezidentiale din 12 decembrie 2004. Schimbarea in extremis a puterii nu a provocat clarificarile necesare la nivelul spectrului politic.

In numai cateva luni au avut loc schimbari importante ale conducerii partidelor. Ion Iliescu a pierdut in favoarea lui Mircea Geoana alegerile pentru presedintia

PSD. Corneliu Vadim Tudor i-a lasat locul lui Corneliu Ciontu la carma nou-denumitului PPRM. Calin Popescu Tariceanu a fost confirmat in functia de presedinte al PNL. Dupa plecarea lui Traian Basescu la Cotroceni, in PD s-a deschis batalia pentru succesiune. Aceste schimbari de lidership arata intentia de imbunatatire a imaginii clasei politice, dar ele vizeaza mai ales modificari de profunzime. Discutiile, devenite aproape obsedante, privind alegerile anticipate, fuziunea dintre PNL si PD, reorientarea doctrinara a unor partide arata nevoia, perceputa ca o urgenta, de clarificare a spectrului politic.

SIMPLIFICARI. De la reinstituirea, in 1989, a pluripartitismului, spectrul politic a cunoscut o evolutie semnificativa. Daca la alegerile din 20 mai 1990 au intrat in Parlament 18 partide, grosul voturilor (66,3%) fiind luat de FSN, in 2004 au trecut pragul electoral doar 6 formatiuni (PNL si PD in Alianta D.A., PSD si PUR in Alianta PSD+PUR, PRM si UDMR). In actualul Parlament sunt asadar de trei ori mai putine partide decat in Legislativul ales in 1990. Acest lucru a fost posibil, pe de o parte, prin constrangeri legislative. In 1990, un partid putea fi inscris la tribunal daca existau 250 de semnaturi ale aderentilor. In 2003, prin modificarea Legii partidelor, numarul necesar de semnaturi a fost marit de 100 de ori. In 1990 existau peste 150 de partide, dar, in timp, numarul lor a scazut, momentul care a determinat acest lucru fiind adoptarea Legii partidelor politice (26/1996). Actul normativ crestea la 10.000 numarul necesar de semnaturi pentru inscrierea partidelor la tribunal. Astfel ca mai mult de jumatate din formatiuni au disparut. La 23 mai 2002 mai erau inscrise la Tribunalul Municipiului Bucuresti doar 51 de partide. De asemenea, pragul electoral de 3% pentru accederea in Parlament a fost ridicat in 2000 la 5%. Pe de alta parte, evolutia societatii a condus la concentrarea vointei politice in jurul unui numar tot mai mic de partide. In prezent, in Registrul partidelor politice de la Tribunalul Municipiului Bucuresti sunt inregistrate 36 de partide si doua aliante.

FSN. Istoria partidelor politice a fost influentata si de cateva decizii capitale, ale caror urmari se observa, din pacate, si astazi. Prima se refera la hotararea liderilor Frontului Salvarii Nationale, in frunte cu Ion Iliescu, de a candida la alegerile parlamentare din 1990. Beneficiar al Revolutiei din 1989, FSN s-a impus astfel, pentru o lunga perioada de timp, ca formatiune dominanta a politicii romanesti. Aceasta decizie a plasat din start in pozitie de inferioritate partidele paralel constituite si a dat nastere clivajului comunism-anticomunism si retoricii anticomuniste. Acest clivaj a fost determinant in primii zece ani de democratie. Ulterior, el a capatat o noua forma de manifestare in cadrul bataliei impotriva "partidului-stat". Recenta renuntare a PSD la serviciile lui Ion Iliescu pare sa semnifice incheierea ciclului in care FSN-FDSN-PDSR-PSD au dominat scena politica, dar si epuizarea retoricii anticomuniste ca antipedeserism. PSD se afla, dupa schimbarea de lideri, in cautarea unui nou sens politic, de aceasta depinzand abia acum unitatea sa si viitorul sau ca partid.

PD SI PSD. Un alt eveniment care a influentat pe termen lung evolutia partidelor a fost "schisma" din FSN, petrecuta in martie 1992 intre Ion Iliescu si Petre Roman. Cei doi au ales aceeasi doctrina (social-democrata), dar au infiintat doua partide diferite: FDSN (PDSR) si PD-FSN (PD). Adversitatea dintre cele doua personaje (si partide) a creat o divergenta in zona social-democrata. Inlaturarea lui Petre Roman de catre Traian Basescu nu a schimbat cu nimic lucrurile si, dupa toate aparentele, nici inlaturarea lui Iliescu nu le-a schimbat. PSD si PD au ramas adversari politici ireconciliabili, in ciuda faptului ca impartasesc aceeasi doctrina politica. In prezent, desi se afla in opozitie, PSD ramane principalul partid de centru-stanga. De cealalta parte, chiar daca este partid social-democrat, PD a facut pana acum parte din guvernari de dreapta (1996-2000, 2004-prezent). Fuziunea dintre PSD si PD fiind imposibila, pastrarea doctrinei ar insemna continuarea bataliei cu PSD pe acelasi culoar politic. Schimbarea doctrinei cu una populara si o eventuala fuziune cu PNL ar rezolva conflictul istoric si ar aseza cele doua partide in pozitia de adversari naturali.

NATIONALISMUL. In 1989, Romania a parasit oficial ideologia national-comunista promovata de Ceausescu, dar reminiscentele acestei ideologii si-au gasit noi cai politice de manifestare. Astfel au luat fiinta PRM, PUNR sau PSM. Exacerbarea nationalismului, efect si al situatiei geopolitice incerte in care s-a aflat Romania la inceputul anilor ’90, a intarziat maturizarea, europenizarea clasei politice. Incet-incet, insa, nationalismul izolationist a pierdut teren in fata politicii de integrare europeana. Esecul acestei ideologii a fost marcat de retragerea lui Corneliu Vadim Tudor din functia de presedinte al PRM. Este semnificativ, in prezent, faptul ca cele doua formatiuni parlamentare ce promoveaza cu prioritate valoarea etnica, PPRM si UDMR, doresc sa faca parte din aceeasi familie europeana, cea populara. Totusi, faptul ca UDMR si PPRM au ramas in Parlament fara sa comunice intre ele arata ca problemele (in special, problema raporturilor dintre majoritate si minoritati) nu au fost rezolvate pe deplin. Nu este exclus ca, in noul cadru de guvernare, Partidul Conservator (fost PUR) sa incerce a inlocui PPRM in zona nationalista, evident, cu un nou concept, de factura democratica, astfel incat UDMR sa aiba "de partea romana" un partener real de dialog. Impunerea PC ar impinge PPRM in afara Parlamentului si, de aici, inspre fuziunea, oarecum fireasca, cu PSD.

DREAPTA. Partidele de centru-dreapta au promovat ani in sir retorica "anti". Mai multe formatiuni de orientari politice diferite si-au dat mana pentru a invinge dusmanul comun: PDSR. Etapa de constructie, dupa cum s-a vazut in guvernarea 1996-2000, a fost marcata insa de dezbinare si de ineficienta. Alianta D.A., care a castigat alegerile de anul trecut, a incercat sa schimbe aceasta perceptie. Liderii PNL si PD au pledat in permanenta pentru unitatea Aliantei, dar exista o intrebare privind caracterul acestei unitati: este vorba de o noua alianta anti-PSD, de o simpla alianta la guvernare sau de un pas catre fuziunea celor doua partide si catre infiintarea unei formatiuni puternice de centru-dreapta? Conceptul aliantei anti-PSD a fost utilizat pana la alegeri, dar va fi mentinut daca PD va ramane un adversar social-democrat al PSD. Daca PD va imbratisa doctrina populara, se va confirma varianta aliantei la guvernare; va avea loc o fuziune, daca PNL va renunta la doctrina liberala si se va afilia, ca si PD, la popularii europeni.

INTERESUL NATIONAL. Incordarea si confuzia manifestate in cadrul spectrului politic au un corespondent si in dezbaterea privind definirea interesului national si a prioritatilor politicii externe. Romania se afla in faza finala a aderarii la Uniunea Europeana si, in acelasi timp, se gaseste intr-un proces de consolidare a statutului de membru NATO. Ceea ce se poate remarca este absenta consensului clasei politice in privinta conceptului care defineste interesul national. Toate partidele sunt de acord ca integrarea in UE si consolidarea statutului de membru NATO reprezinta cele doua obiective principale, dar exista o dezbatere destul de aprinsa privind ordinea importantei acestor obiective. In ecuatia NATO-UE, actuala putere pune accentul pe primul termen, privilegiind relatiile cu Marea Britanie si SUA. Opozitia, reprezentata de PSD, nu face decat sa accentueze al doilea termen. Un consens nu exista nici in privinta modului in care ar trebui facuti ultimii pasi inainte de aderare. In timp ce PSD solicita aplicarea legislatiei existente, convenita deja cu UE, Alianta PNL-PD are ca prioritate modificarea legilor existente (de exemplu: pachetul de legi pentru reforma in Justitie).

"DEZBATERILE SUNT VAGI"

"Nu cred in clarificari doctrinare. Luand ca exemplu PD, cred ca este vorba de o viziune pragmatica de afiliere cu un grup parlamentar european puternic, urmand ca problema doctrinara sa fie rezolvata pe parcurs. Desi PD trece printr-o dubla criza, de identitate si de succesiune, dezbaterile din partid sunt mai degraba vagi. Nici la PSD, problema doctrinara n-a fost importanta. Totul a fost centrat pe lupta dintre persoane. Cred ca scaderea numarului de partide se datoreaza in primul rand modificarilor legislative, care au privilegiat partidele reale in fata partidelor juridice.", ne-a declarat analistul politic Cristian Parvulescu.