x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Discursul lui Orban de la Parlament dă de înțeles că va trece moțiunea de cenzură

Discursul lui Orban de la Parlament dă de înțeles că va trece moțiunea de cenzură

de Ion Alexandru    |    03 Feb 2020   •   09:12
Discursul lui Orban de la Parlament dă de înțeles că va trece moțiunea de cenzură

Pentru prima dată de la asumarea răspunderii Guvernului pe alegerile în două tururi de scrutin pentru primari, prim-ministrul Ludovic Orban lasă să se înțeleagă că ia în calcul, serios, ca moţiunea de cenzură inițiată de PSD să treacă. Liderul PNL le-a atras atenția colegilor săi de partid, la Consiliul Național, că “se intră într-o perioadă tulbure”, în care nu se poate guverna cu 21 de procente în Parlament, recunoscând că nu mai are majoritate. Mâine, moțiunea de cenzură depusă joi va fi citită de la tribuna Legislativului, iar pentru ca Guvernul să cadă, este nevoie de 233 de voturi.

 

În cadrul ședinței Consiliului Național al PNL, care a avut loc, ieri, la Palatul Parlamentului, premierul Ludovic Orban a afirmat că “intrăm într-o perioadă tulbure”. “Haideţi să fim cinstiţi, cu 21% în Parlamentul României şi cu o susţinere eterogenă care este asigurată de mai multe grupuri politice, cărora celor mai mulţi le mulţumesc pentru sprijinul pe care ni l-au dat, dar în multe situaţii gândesc altfel ca noi, sunt încă prizonierii unor alte concepte de dezvoltare a României. Cu 21% este foarte greu să guvernezi România", a atras atenția Orban.

În acest sens, liderul PNL a introdus în discuție moțiunea de cenzură, precizând că “nu ştiu ce se va întâmpla în Parlament, dar vă spun clar: nu mă las judecat de actuala majoritate din Parlament care nu are nicio legătură cu interesele României. Nu mi-e teamă de ei şi, indiferent ce se va întâmpla în următoarea perioadă, noi avem un singur lucru de făcut: să răspundem aşteptărilor românilor, să ne ducem pentru fiecare român, să le arătăm visul nostru, credinţa noastră şi puterea de a realiza, să reuşim în toate alegerile care vor urma, indiferent că sunt alegeri într-un tur, în două tururi, alegeri directe, indirecte, că vor fi parlamentare la termen sau anticipate - să câştigăm alegerile”.

 

Și ex-PDL-istul Flutur anunță anticipatele

Plenul Parlamentului se întrunește, astăzi, pentru prezentarea moțiunii de cenzură, inițiată de PSD, urmând ca data dezbaterii și votul să fie stabilite într-o ședință ulterioară a Birourilor Permanente Reunite. Sub denumirea “Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești”, moțiunea de cenzură a fost depusă, joi, cu precizarea că actuala Opoziție, sprijinită de parlamentarii UDMR, a strâns 208 semnături. Conform textului moțiunii, “Guvernul Orban trebuie demis de urgență, atât pentru că schimbarea sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, cât şi pentru că adoptarea acestor modificări s-a făcut în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere”.

Semnalul că acțiunea PSD ar putea avea succes este preluat și de un fost PDL-ist cu notorietate, actualul lider al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care, ieri, a afirmat că “mergem la anticipate ca să facem marile reforme pentru România, vrem o Românie descentralizată, legătura provinciilor istorice, că vorbim de reindustrializare, cât de greu este să o faci cu 20% în Parlamentul României şi asta trebuie explicat”.

 

Liderul PNL și premierul în exercițiu dă semnalul unei crize politice. Toată miza e pusă pe câștigarea alegerilor

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban