x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Disperarea lui Orban. Promisiuni de funcții în guvern și locuri eligibile, în schimbul trădării

Disperarea lui Orban. Promisiuni de funcții în guvern și locuri eligibile, în schimbul trădării

de Ion Alexandru    |    18 Iun 2019   •   07:10
Disperarea lui Orban. Promisiuni de funcții în guvern și locuri eligibile, în schimbul trădării
Sursa foto: DIANA OROS

Senatorul ALDE, Daniel Zamfir a dezvăluit pentru Jurnalul că președintele PNL, Ludovic Orban, a contactat, personal, om cu om, toți parlamentarii formațiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu, pentru a-i convinge să voteze, astăzi, moțiunea de cenzură pentru dărâmarea Cabinetului Dăncilă. „Pe mine nu a avut curajul să mă contacteze, dar mi-a trimis vorbă printr-un intermediar. În schimb, colegii mei au fost contactați personal de Ludovic Orban”, precizează senatorul Zamfir.

 

Vicepreședitele ALDE detaliază și ce anume a negociat Ludovic Orban, în timpul acestor discuții. „Ne promite funcții. Inclusiv miniștrii care fac parte din actualul Guvern, pe care Orban vrea să îl dărâme, sunt asigurați că, dacă moțiunea va trece, vor face parte din viitorul Guvern pe care crede el că îl va conduce, în calitate de prim-ministru. Alte promisiuni se referă la asigurări pentru parlamentarii noștri că vor fi puși pe locurile eligibile ale Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare care vor avea loc la sfârșitul anului viitor. Doar-doar să obțină voturile necesare pentru moțiunea de mâine (astăzi - n.red.). Este disperat să devină premier și știe că, dacă moțiunea nu va trece, poziția sa la conducerea PNL este periclitată”, a precizat Daniel Zamfir.

Acesta a adăugat că moțiunea de cenzură are foarte puține șanse să treacă. „În opinia mea, vom avea o diferență de aproximativ 30 de voturi în favoarea Guvernului. Toți colegii din ALDE l-au trimis pe Orban la plimbare. Am văzut că se fac tot felul de calcule, că liberalii mizează pe capacitatea lui Victor Ponta de a atrage 10-15 parlamentari de la PSD. Nu cred că este posibil așa ceva. Orban este singur în această chestiune. Nu vrea nimeni să colaboreze cu el. USR nu i se alătură pentru constituirea unui nou Guvern, PMP nici atât, UDMR nici vorbă. Chiar dacă au anunțat că vor vota moțiunea, nu vor să i se alăture lui Orban în acest proiect știut doar de el”.

 

Florin Iodache: „Vor strânge maximum 205 voturi”

Surse din ALDE au precizat că, printre miniștri ALDE care sunt și parlamentari și care au fost contactați de Orban, cărora le-au fost date asigurări că vor face parte din viitorul Guvern Orban, s-ar număra și ministrul de externe Teodor Meleșcanu. Acestuia, atât Orban, cât și Klaus Iohannis, i-au cerut demisia sau demiterea din funcție, considerându- l responsabil pentru „dezastrul” de la votul din diasporă, din 26 mai 2019. De cealaltă parte, PSD, deși este în alertă moderată, nu dă absolut nicio șansă moțiunii de cenzură. Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a precizat pentru Jurnalul că nu are cunoștință ca PNL sau Ludovic Orban să fi contacat direct parlamentari social-democrați pentru a-i convinge să voteze pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă. Nu exclude însă, ca din direcția Pro România să se fi făcut astfel de interveneții. „Nu va trece moțiunea. Din calculele noastre, Opoziția va strânge 200, maximum 205 voturi”, a concluzionat Florin Iordache.

 

Parlamentarii ALDE, căutați om cu om de Ludovic Orban. Cei care sunt și miniștri în guvernul Dăncilă primesc promisiuni că vor face parte și din viitorul cabinet liberal

 

Calculele de ultimă oră dau cu minus

Moțiunea de cenzură urmează să fie votată, astăzi, începând cu ora 14.00. La închiderea ediției, dinspre Opoziție se vehicula suma de 219 voturi, din cele 233 necesare ca moțiunea să treacă. PSD și ALDE au, în acest moment, 239 de senatori și deputați, în timp ce PNL, USR, PMP, UDMR și Grupul Minorităților Naționale totalizează un număr de 226 de parlamentari. Ceea ce înseamnă că cel puțin 7 voturi dinafara Coaliției de guvernare nu se adaugă demersului de demitere a Cabinetului Dăncilă. Grupul Minorităților Naționale din Camera Deputaților, care totalizează 17 parlamentari, ar conține, conform surselor politice, doar doi sau trei aleși care ar opina să susțină moțiunea.

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban