x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică DNA confirmă: Ghiţă şi-a luat tălpăşiţa şi dus a fost

DNA confirmă: Ghiţă şi-a luat tălpăşiţa şi dus a fost

de Marius Gîrlașiu    |    07 Mar 2017   •   09:10
DNA confirmă: Ghiţă şi-a luat tălpăşiţa şi dus a fost
Sursa foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Dat dispărut din 21 decembrie anul trecut, fostul deputat Sebastian Ghiţă a fugit din România, fiind convins că procurorii DNA vor cere arestarea sa după pierderea imunităţii. Confirmarea faptului că Ghiţă a părăsit teritoriul ţării apare în documentele de la DNA Ploieşti referitoare la cel de-al cincilea dosar de corupţie deschis pe numele său.

 

Informaţia că fostul deputat PSD şi lider al PRU Sebastian Ghiţă a fugit din ţară apare negru pe alb în documentele întocmite la DNA Ploieşti în ultimul dosar de corupţie în care Ghiţă este inculpat. Gramatica le-a jucat însă feste procurorilor, care, cel puţin la nivel de exprimare, par să se bucure de fuga politicianului. ”Întrucât s-a constatat că mandatul de arestare preventivă nu a putut fi pus în executare de organele abilitate datorită (n.r. - din cauza) faptului că Ghiţă Sebastian Aurelian s-a sustras măsurii preventive, Ghiţă Sebastian Aurelian a fost dat în urmărire generală. Ulterior, întrucât din investigaţii a rezultat că Ghiţă Sebastian Aurelian a părăsit teritoriul naţional, pe numele acestuia a fost emis mandatul european de arestare emis de ÎCCJ", se arată în rechizitoriul procurorilor. Potrivit DNA, unul dintre martorii dintr-un dosar al fostului deputat le-a spus anchetatorilor că Ghiţă ştia încă de anul trecut de noul dosar, fiind convins că procurorii vor cere arestarea sa după încheierea mandatului de deputat şi pierderea implicită a imunităţii. Fostul lider PRU este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat în noul dosar de corupţie, bazat inclusiv pe denunţuri formulate de reprezentanţi ai firmelor Romsys şi Siveco România. Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă, Ghiţă ar fi pretins şi primit, în perioada 2007-2014, zeci de milioane de lei de la Siveco România pentru a-şi folosi influenţa politică în favoarea acestei firme. Ghiţă ar fi promis că intervine în favoarea Siveco la politicieni de prim rang din PSD, dar şi de la alte partide, printre care fostul premier Victor Ponta, foştii miniştri ai Sănătăţii, Eugen Nicolăescu şi Nicolae Bănicioiu. DNA susţine că Ghiţă ar fi primit în acest mod de la Siveco România, în mod indirect, aproape 23 de milioane de lei, bani pe care şi i-ar fi însuşit, respectiv suma de 24,6 milioane de lei, bani folosiţi pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., firme conduse de apropiaţi ai fostului deputat.

Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii: Nu am avut niciun fel de relaţie cu Sebastian Ghiţă. Aş vrea să ajung în faţa procurorilor ca să spun adevărul.

×