Dominic Fritz, candidat din partea USR la Primăria Timișoara, a câștigat alegerile de duminică cu scorul de 52%, potrivit unei numărători parțiale. Nicolae Robu (PNL) a obținut 29,2% din voturi, iar Voichița Lăzureanu (PSD) a obținut 6,1%.
„De azi ștergem cuvintele din vocabularul Timișoarei. De azi nu ne mai lăsăm paralizați de frică că suntem singuri în bula noastră, pentru că nu mai suntem doar o bulă suntem o comunitate. O comunitate de timișoreni care împărtășește aceleași valori și aceeași viziune. Dragi timișoreni, mulțumesc! Timișoara astăzi a scris istorie, Timișoara astăzi a înfăptuit o nouă revoluție. Astăzi Timișoara a încheiat definitiv perioada de tranziție de 30 de ani după căderea comunismului. E o onoare foarte mare pentru mine că m-ați ales primarul vostru, un om care a venit pentru prima dată aici în 2003, care nu vorbeam niciun cuvânt în română, pentru prima dată ați scris istorie: ați ales pentru prima dată un primar care nu s-a născut în România, care nu are rude din România”, a spus Dominic Fritz.
Dominic Fritz este cetățean german, are 37 de ani, și a venit în România în 2003. Acesta are o licență în Științe Politice și Administrative, la Universitatea din Konstanz, Germania și un masterat în Studii de Post-Conflict, la Departamentul de Științe Politice, Universitatea din York, din Marea Britanie. Fritz a fost consilier personal al fostului președinte german Horst Köhler din 2013 până în 2016, iar din 2016 până în 2019, șef de Cabinet al fostului președinte german Horst Köhler.