x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dosarul Tel Drum: prejudiciu mare, inculpaţi aproape săraci. Cu ce se va alege DNA de la Dragnea

Dosarul Tel Drum: prejudiciu mare, inculpaţi aproape săraci. Cu ce se va alege DNA de la Dragnea

de Ion Alexandru    |    22 Noi 2017   •   08:36
Dosarul Tel Drum: prejudiciu mare, inculpaţi aproape săraci. Cu ce se va alege DNA de la Dragnea
Sursa foto: Jurnalul / Karina Knapek

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost chemat, aseară, la DNA, pentru a-i fi adus la cunoștință faptul că averea sa, precum și a celorlalți inculpați din dosarul Tel Drum, urmează să fie pusă sub sechestru, în vederea recuperării prejudici­ului, în cazul în care instanțele de judecată vor pronunța condamnări. Dragnea a precizat că nu este firesc să afle din presă despre acest sechestru și acuză instituțiile de forță că l-au trans­format într-o țintă.

Prejudiciul oficial reținut de procurorii DNA în dosarul Tel Drum, în care Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire pentru constituirea unui grup infracți­onal organizat, abuz în serviciu și prezentarea de date inexacte, este de 33.848.589 de lei. Cel puțin, așa rezultă din comunicatul de presă remis în ziua punerii sub acuzare.

Acest prejudiciu este constituit dintr-o pagubă de trei milioane de lei, aferente achiziției, în 2008, de către Consiliul Judeţean Teleorman, a unui tren recicla­tor-stabilizator la rece în situ, o diferență în plus de 25.600.927 de lei, acordată de Consiliul Județean companiei Tel Drum la un contract din 2008, o altă sumă în plus, calculată de procurori în cazul acordării unui alt contract din 2009, și suma de 77.790,32 lei, reprezentând sustragerea de la plata unor taxe către bugetul de stat.

În paralel, însă, OLAF a comu­nicat că, fiind vorba despre o inves­tigație care vizează un buget total de peste 21 de milioane de euro fonduri europene, încasate de Tel Drum de la CJ Teleorman pentru lucrări la infrastructura drumu­rilor, recomandă DNA să rețină și să recupereze integral această sumă.

De unde se recuperează banii

Liviu Dragnea a ajuns aseară la DNA, unde i-a fost adus la cunoș­tință instituirea acestui sechestru asigurător. La fel s-a întâmplat și cu ceilalți opt co-inculpați din dosar. Este vorba despre Marian Fișcuci, acționar majoritar la Tel Drum, Petre Pitiș, fost consilier județean, Flore Nedea, angajat Tel Drum, Ion Florian, om de afaceri, Mugur Bățăuș și Marian Predescu, funcționari publici, Victor Piperea, angajat la Consiliul Județean, și Daniel Neagoe.

Imediat după ieșirea lui Dragnea din sediul DNA, parchetul lui Kovesi a comunicat că prejudiciul calculat în dosarul Tel Drum se ridică la 127.547.366,34 lei (28,6 milioane de euro). Sechestrul pe averea liderului PSD a fost instituit pentru recuperarea întregii sume și vizează toate bunurile mobile sau imobile, toate sumele de bani deținute în conturile bancare sau a celor dato­rate cu orice titlu către terțe persoane, inclusiv asupra celor din divi­dende. Același prejudiciu se regăsește și în dreptul lui Mugur Bățăuș.

Porivit ultimei decla­rații de avere depuse de Liviu Dragnea, anul acesta, rezultă că șeful PSD deține un teren intra­vilan în Turnu Măgurele, un apar­tament și un spațiu de producție, în aceeași localitate, precum și două autoturisme. La acestea se adaugă acțiuni la Hotelul Turism SA Turnu Măgurele și o promisiune de vânzare de 630.000 de lei pentru o proprietate din Turnu Măgurele. Per total, averea oficială a lui Liviu Dragnea nu depășeşte suma de 625.000 de euro.

Același lucru se întâmplă şi în cazul lui Petre Bățăuș, care, pe terenurile agricole, intravilane, casele și mașina deţinute, nu poate obține mai mult de 603.000 de euro. În ceea ce privește declarația de avere a lui Victor Piperea, și averea acestuia s-ar ridica la cel mult 570.000 de euro.

Averea lui Liviu Dragnea nu depășește 625.000 de euro. DNA reține, în comunicat, un prejudiciu de 33 de milioane de lei. OLAF cere recuperarea a 21 de milioane de euro.

Liviu Dragnea: „Urmează și sechestru pe viață”

Președintele PSD a declarat, imediat după ce a aflat că este citat la DNA, că sechestrul reprezintă „un mijloc pentru a bloca legile Justiției” și acuză că informațiile au fost date „pe surse, pe canale neoficiale și ilegale”. „Am fost făcut țap ispășitor la referendumul din 2012, ca să se păstreze cinstea obrazului cuiva, de la acele 2 milioane de voturi fraudate, din cei 7,4 milioane de oameni care au votat, am ajuns să fiu condamnat pentru ca s-au trimis SMS-uri de la partid și oamenii au ieșit la vot. Am fost țintă de fiecare dată când PSD a vrut să facă ceva important, acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile Justiției de către oameni care se ascund. Sunt președintele Camerei, dar sunt doar un om. Cei care sunt împotriva mea se ascund în spatele unor instituții, dar așa cum am convenit la CEX, le-am spus colegilor mei să facă abstracție de aceste lucruri împotriva mea și să-și urmeze drumul. Urmează probabil și sechestru pe viață. Nu se încheie astăzi”, a conchis Dragnea.

Ca și în ziua în care a fost chemat pentru a i se aduce la cunoștință că împotriva sa a fost începută urmărirea penală, și aseară, în fața sediului DNA s-au adunat zeci de jurnaliști, susținători, dar și adversari ai lui Liviu Dragnea. Jandarmeria Română a format, și de această dată, un cordon de siguranță, pentru a se evita evenimentele neplăcute. În timpul desfășurării cordonului, între jurnaliștii prezenți și jandarmi au avut loc câteva altercații.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea tel drum