x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Dacă PSD iese pe locul doi la alegeri, mă retrag; dacă sunt viu și liber, rămân

Dragnea: Dacă PSD iese pe locul doi la alegeri, mă retrag; dacă sunt viu și liber, rămân

31 Mai 2016   •   21:47
Dragnea: Dacă PSD iese pe locul doi la alegeri, mă retrag; dacă sunt viu și liber, rămân

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marți că se va retrage din funcție în cazul în care partidul se va clasa pe locul doi la alegerile locale din 5 iunie, dar s-a arătat convins că acest lucru nu va fi posibil, el subliniind că atât timp cât va "fi viu și liber" va rămâne liderul social-democraților.

Dragnea a adăugat că, "în acea zi fierbinte de vineri", în care s-a dat sentința din dosarul "Referendumul", a anunțat că nu va pleca din fruntea PSD "pentru că exista posibilitatea, aproape certitudinea că o plecare a sa ar fi dus partidul într-o perioadă de lupte interne destul de puternice, ceea ce ar fi compromis puternic campania electorală".

"Eu nu mi-am permis să fac așa ceva partidului și, cu toată supărarea și frustrarea, am rămas în această funcție și am anunțat un lucru firesc — după alegerile locale ne vom întâlni în același format — Comitetul Executiv Național — și vom stabili împreună calea de urmat, în funcție de rezultatele alegerilor. Dacă vom câștiga aceste alegeri locale, ar fi destul de dificil să explici că pleci după o victorie. Dacă rezultatul va fi prost, atunci înseamnă că decizia mea a fost greșită și o să plec. Rezultat prost înseamnă să fim pe locul doi la aceste alegeri. Când câștigi alegerile ești pe primul loc. Deci, dacă pierdem și ieșim pe locul doi, o să-mi dau demisia sigur, mă retrag. Dacă o să rămânem pe primul loc, o să decidem împreună", a declarat Dragnea, la România TV.

El a arătat totuși că "sunt șanse mici" ca partidul să piardă alegerile locale. "Dacă sunt viu și liber, înseamnă că rămân președintele PSD", a adăugat el.

Întrebat dacă Victor Ponta are șanse să își "ia partidul înapoi", președintele PSD a arătat că într-o echipă de genul celei făcute cu fostul premier au fost și momente tensionate de-a lungul anilor. "Am avut momente dificile, atât în partid cât și în guvernare, nu tot timpul am avut aceleași păreri. Dar asta nu înseamnă că nu am rămas prieteni. (...) În ceea ce privește 'să-și partidul înapoi', nimeni nu-și ia PSD-ul înapoi. PSD nu este un obiect, nu e un partid mic unde se poate să fie numit un președinte sau poate să fie luat de la librărie sau de undeva din sertar. Eu cred că, după aceste alegeri, mai sunt câteva zile, lămurim și această problemă. Sunt șanse mici pentru varianta a doua, adică să pierdem alegerile", a adăugat Dragnea.

De asemenea, întrebat în legătură cu implicarea lui Victor Ponta în campania electorală, Dragnea a spus că "ar fi fost nefiresc" ca acesta să nu se implice.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea