x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, despre legea pensiilor: Ca să reparăm nedreptăţile, trebuie să apară bani în plus

Dragnea, despre legea pensiilor: Ca să reparăm nedreptăţile, trebuie să apară bani în plus

19 Sep 2017   •   22:21
Dragnea, despre legea pensiilor: Ca să reparăm nedreptăţile, trebuie să apară bani în plus
Sursa foto: DIANA OROS

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi, vorbind despre proiectul legii pensiilor, că "trebuie să apară bani în plus" pentru a putea fi reparate "nedreptăţile care persistă de ani de zile".

"Este o lege foarte grea, o lege care are ca obiectiv principal îndreptarea nedreptăţilor care persistă de ani de zile. (...) Nicio pensie nu va fi scăzută. (...) Cea mai mare nedreptate o reprezintă faptul că la posturi egale, salarii egale, stagiu egal, pensiile sunt diferite. (...) Când vom avea decizia finală luată, toţi o să prezentăm cu asumare, cu (...) toată sinceritatea şi într-un mod foarte cinstit care este situaţia. Ca să reparăm aceste nedreptăţi, trebuie să apară bani în plus, adică trebuie să punem nişte bani în plus", a declarat Dragnea, la România TV.

Întrebat dacă ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, are aceşti bani, preşedintele PSD a răspuns: "E vorba de 7 miliarde, poate să fie vorba de 8 miliarde, de 10 miliarde, aşa ceva nu se poate susţine într-un an. Şi atunci, trebuie să avem o discuţie cinstită, o dezbatere cinstită, să hotărâm împreună în cât timp România poate suporta să aloce această sumă, ca să reparăm şi această nedreptate şi care este modalitatea prin care se fac aceste tranşe. Şi aia va fi principala dezbatere, după ce proiectul de lege va ieşi public".

Totodată, Liviu Dragnea a spus că a aflat de la ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, că termenul de depunere a acestui proiect de lege este 1 octombrie.

"Am aflat şi eu cu bucurie când e termenul de depunere, că n-am ştiut. Până nu s-a întors doamna Olguţa, n-am ştiut că e 1 octombrie, dar asta e o veste bună. (...) Nu e vorba de nicio secretomanie, este vorba doar de o abordare, după părerea mea, responsabilă, în care să nu mai ieşim cu toţii şi să ne dăm cu părerea (...), până când nu se finalizează proiectul, care va fi lansat în dezbatere publică foarte serioasă", a mai afirmat Dragnea. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: liviu dragnea