x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: M-am văzut azi cu Ponta, de ziua lui; vrea să rămână la conducerea Guvernului

Dragnea: M-am văzut azi cu Ponta, de ziua lui; vrea să rămână la conducerea Guvernului

20 Sep 2015   •   20:15
Dragnea: M-am văzut azi cu Ponta, de ziua lui; vrea să rămână la conducerea Guvernului
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a precizat că s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta duminică, de ziua de naştere a acestuia, şi că au discutat teme legate de partid, Dragnea adăugând că Ponta vrea să rămână în fruntea Guvernului.

"Ne-am întâlnit astăzi, în jurul prânzului, de ziua lui. I-am urat foarte multă sănătate şi numai lucruri bune. Am discutat despre Comitetul Executiv de mâine, unde o să vină, o să participe. (...) Victor Ponta, aşa cum a anunţat pe reţeaua de socializare, îşi menţine punctul de vedere, vrea să rămână în fruntea Guvernului iar PSD, cum am spus şi eu zilele trecute, nu doreşte să părăsească guvernarea", a afirmat Liviu Dragnea, după o şedinţă a liderilor PSD.

El a reiterat că îl susţine în continuare pe Ponta pentru a rămâne în funcţie.

Totodată, luni ar putea avea loc o şedinţă a coaliţiei de guvernare despre situaţia premierului, a adăugat Dragnea, menţionând că va lua legătura cu liderii partidelor din coaliţie.

Duminică, la sediul PSD, a avut loc o şedinţă la care au participat câţiva lideri ai partidului, dar nu a fost secretă şi nu s-a discutat despre Victor Ponta, a mai precizat Dragnea.

"După Biroul Permanent de marţi i-am cerut secretarului general ca până astăzi să pregătească toate documentele pentru Comitetul Executiv de mâine, unde trebuie să adoptăm data organizării congresului, regulamentul de organizare a scrutinului universal - preşedintele PSD va fi ales de către toţi membri, printr-un scrutin universal. De asemenea, principiile de modificare a statutului, care trebuie adoptate mâine într-o primă formă în Comitetul Executiv şi să fie prezentate în congres", a arătat el.

Potrivit lui Dragnea, la această şedinţă au participat secretarul general şi secretarii adjuncţi, liderii de grup din Parlament şi câţiva lideri de organizaţii.

Agerpres

×
Subiecte în articol: liviu dragnea Victor Ponta