x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, nici premier, nici deputat?

Dragnea, nici premier, nici deputat?

de Marius Gîrlașiu    |    19 Dec 2016   •   17:45
Dragnea, nici premier, nici deputat?
Sursa foto: LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

Liderul PSD Liviu Dragnea, ales pentru a doua oară deputat de Teleorman, ar putea rămâne în afara Parlamentului. Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că alegerea unui deputat poate fi invalidată dacă acesta a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni legate de derularea procesului electoral. Acelaşi Regulament lasă o eventuală excludere a şefului PSD la mâna majorităţii parlamentare.

 

Condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul atârnă ca o piatră de moară de numele lui Liviu Dragnea. Dacă Legea 90/2001 le interzice condamnaţilor să facă parte din Executiv, pentru şeful PSD a mai apărut o problemă. Un articol din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că mandatul unui deputat poate fi invalidat în cazul în care respectivul este condamnat definitv pentru fraudă electorală, adică fix situaţia în care se află astăzi Liviu Dragnea. ”Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (…) în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral”, se arată în articolul 7, alineatul trei din Regulamentul Camerei. Dragnea este vizat direct de acest articol, după ce Instanţa Supremă l-a condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Ca şi în cazul legii 90/2001, liderii PSD au însă o cu totul altă interpretare. „Discutăm de aceste alegeri pentru validare. Biroul Electoral Central a comunicat că nu s-au comis fraude electorale. E simplu, niciun deputat nu a fost ales prin fraudă”, susţine fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache.

În situaţia în care comisia de validare va propune invalidarea mandatului, decizia definitivă va fi luată prin vot de noua majoritate parlamentară, aflată după alegeri la cheremul PSD&Co. ”În cazul deputaţilor pentru care a fost propusă invalidarea mandatului, Camera Deputaţilor dezbate şi se pronunţă prin vot pentru fiecare caz în parte. Validarea sau invalidarea mandatelor de deputat se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi”, se arată în articolul 10 din Regulament.

 

Raluca Turcan, preşedinte interimar PNL: În cazul în care PSD va avea câștig de cauză la vot, luăm în calcul sesizarea Curții Constituționale. Nu putem ceda în fața acestui obicei al PSD de a considera că legile aflate în vigoare sunt, pentru liderii acestui partid, facultative.

×