x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea “occidentalul”, în turneu de purificare

Dragnea “occidentalul”, în turneu de purificare

de Marius Gîrlașiu    |    29 Noi 2016   •   19:00
Dragnea “occidentalul”, în turneu de purificare

Aflat în suspendarea pedepsei de doi ani de închisoare pe care a primit-o în luna aprilie în dosarul Referendumul, Liviu Dragnea se află de o săptămână în plină campanie de spălare a imaginii la nivel occidental. Liderul PSD s-a întâlnit ieri, la Stockholm, cu premierul Suediei, Stefan Löfven, asta după ce joia trecută s-a văzut la Viena cu cancelarul Austriei, Christian Kern.

 

Cu mai puţin de două săptămâni rămase până la alegerile parlamentare, Liviu Dragnea încearcă din răsputeri să scape de eticheta de "condamnat penal" din cauza căreia PSD nu şi-a anunţat oficial propunerea de premier. Liderul social-democrat a întreprins recent un adevărat pelerinaj, menit să-i spele imaginea la nivel european. Astfel, Dragnea încearcă să demonstreze opiniei publice că nu va fi un prim-ministru izolat în cazul în care va prelua Palatul Victoria după alegerile din 11 decembrie. Adversarii PSD susţin însă că "ar fi un dezastru pentru România să aibă un prim-ministru condamnat definitiv; ar fi, de altfel, singurul caz din Europa" – declaraţia îi aparţine lui Nicuşor Dan. Ca să arate că nu va rămâne un premier nefrecventabil pentru cancelariile europene, Dragnea şi-a aranjat întâlniri cu Stefan Löfven, premierul Suediei, şi Christian Kern, cancelarul Austriei, doi lideri din aceeaşi familie politică europeană. Atât Kern, cât şi Lofven sunt liderii partidului social-democrat din ţările lor. "Nu este un turneu de imagine. Sunt diferite invitaţii la care participă pentru că este preşedintele partidului care în mod sigur va câştiga aceste alegeri. Aşa, adversarii atacă chestia asta, dar cu cancelarul austriac discuţia a fost foarte fermă, legată de legislaţia pe tăierile de păduri în România. La austrieci s-a vorbit în mod clar că vom schimba legislaţia în ceea ce priveşte tăierile de păduri. Iar în Suedia, premierul este socialist, face parte din PES (n.r. - Partidul Socialiştilor Europeni), unde suntem şi noi", au explicat surse din PSD pentru Jurnalul Naţional.

 

Strategie de la Bucureşti?

Aceleaşi surse au evitat totuşi să ne spună dacă vizitele efectuate de Dragnea au fost aranjate de strategii PSD sau cancelariile occidentale au trimis invitaţii pe numele şefului din Kiseleff. "Asta nu ştiu că eu nu sunt secretar pe relaţii externe. Secretari sunt mai mulţi, pe relaţii externe este Ana Birchall. Deci toată corespondenţa asta şi invitaţii care vin şi aşa mai departe se discută direct cu el. Nu ştiu, nu am detalii, de obicei le ştiu pe toate, dar despre astea chiar nu ştiu, trebuie vorbit cu Ana Birchall", ne-a îndrumat sursa citată.

Un simplu apel către Ana Birchall, responsabila de relaţii externe, ne-a lămurit complet. "Spuneţi, vă rog, că sunt plecată. Dânsul a declarat tot ce avea de declarat, da?", ne-a expediat pesedista. Insistăm totuşi, din curiozitate pur jurnalistică, să aflăm dacă şeful PSD a fost invitat în Austria şi Suedia. "Iertaţi-mă, acum sincer chiar suntem pe picior de plecare. Pot să vă spun că a fost şi aceasta o vizită extraordinar de reuşită. Dar declaraţiile oficiale, urmăriţi ceea ce vă dă domnul preşedinte", a fost răspunsul scurt al Anei Birchall.

 

Liviu Dragnea, după întâlnirea cu Christian Kern: Am spus că vom introduce reguli clare, precise şi dure în ceea ce priveşte regimul tăierilor forestiere. România va fi deschisă spre companiile austriece, cu condiţia să respecte legea şi protecţia mediului.

×