Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi că obiectivele comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 trebuie rectificate pentru a nu coincide cu cele ale anchetei deschise de Parchetul General.
"Pe mine mă interesează să ducem la capăt ce am decis ieri, şi anume să se rectifice obiectivele comisiei, de asemenea să modificăm regulamentul şi decizia asta a fost generată de, zic eu, o prestaţie şi o acţiune destul de jenantă a Parchetului General care a decis să înceapă o anchetă penală pe mişte fapte care erau prescrise, apoi au modificat comunicatul de presă. Nu e în regulă ca Parchetul General să se joace aşa cu Parlamentul, eu cred că regulamentul comisiei trebuie făcut în acord cu deciziile CCR şi cu Constituţia, în aşa fel încât o comisie de anchetă parlamentară să nu fie bătaia de joc a nimănui.
El a adăugat că se are în vedere modificarea Regulamentului Parlamentului, astfel încât persoanele care sunt chemate la audieri să fie obligate să vină.
"Am văzut cu toţii ce forţă au comisiile de anchetă parlamentară în alte state, începând cu America. Mie mi se pare inadmisibil ca cineva din România să poată refuza să vină la o anchetă parlamentară, vorbim de Parlament care este instituţia supremă a democraţiei în statul român. În sensul ăsta să modificăm Regulamentul, nu de a adopta măsuri punitive împotriva cuiva, dar de a face pe toată lumea să înţeleagă că la o comisie parlamentară trebuie să vii şi să răspunzi la întrebări. La comisia de anchetă în legătură cu rectificarea bugetară nu a fost prezent nici domnul Cioloş, nici doamna ministru de Finanţe. Nu putem să stăm aşa indiferenţi când oameni care au ocupat funcţii importante în statul român dispreţuiesc Parlamentul României, ceea ce nu e în regulă", a menţionat Dragnea.
Întrebat dacă şefa DNA ar trebui chemată la audieri, Dragnea a spus că Laura Codruţa Kovesi nu este obsesia lui.
"În ceea ce priveşte magistraţii, eu am văzut o declaraţie a lui Tudorel Toader care explica că nu poate fi chemat un procuror, de exemplu, să fie anchetat într-o comisie parlamentară despre un dosar anume, dar poate fi chemat un magistrat să răspundă la nişte întrebări despre anumite conjuncturi la care participat sau de care ştie, care nu au nicio legătură cu activitatea efectivă profesională. Cred că toţi cei care au participat la acea întâlnire (de la Gabriel Oprea de acasă n.r.) trebuie să vină să lămurească lucrurile şi poate e de bine. Poate cei care au participat la această întâlnire, şi poate din mersul anchetei parlamentare s-ar putea să fie vorba şi de alte întâlniri, să explice ce s-a întâmplat la acea întâlnire, poate a fost o întâlnire complet nevinovată care nu a avut legătură cu alegerile, a fost o simplă coincidenţă, şi atunci e în regulă", a spus Dragnea.
Sursa: www.agerpres.ro