Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, azi, înaintea BPN, că formaţiunea sa nu a hotărât, deocamdată, să se căsătorească cu PNL, el precizând că social-democraţii au un drum foarte clar, pe care îl vor urma şi că Mircea Geoană ar trebui să-şi comenteze singur ideile pe acestă temă.
El a răspuns astfel unei întrebări legate de afirmaţiile făcute de preşedintele Senatului, Mrcea Geoană, duminică, la Realitatea Tv, potrivit cărora moţiunea de cenzură ar fi avut şanse mai mari să treacă dacă în Parlament ar fi fost un efort clar şi determinat de construcţie a unei alianţe şi majorităţi explicite PSD-PNL pentru momentul de după căderea Guvernului Boc.
"Eu zic că despre ideile domnului Mircea Geoană e bine să-l întrebaţi pe domnul Mircea Geoană. E bine să şi le comenteze singur", a spus Dragnea, care a arătat că aceste idei nu sunt încă ale partidului. El a precizat că PSD are un drum foarte clar pe care îl va urma. "PSD are un drum foarte clar şi o să-l urmăm. Nu ne-am hotărât deocamdată să ne căsătorim", a adăugat secretarul general al PSD.
Citește pe Antena3.ro