x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea şi Tăriceanu au ajuns la mâna trădătorilor

Dragnea şi Tăriceanu au ajuns la mâna trădătorilor

de Marius Gîrlașiu    |    23 Iun 2017   •   10:45
Dragnea şi Tăriceanu au ajuns la mâna trădătorilor
Sursa foto: Victor Stroe

Debarcarea premierului Sorin Grindeanu de către propria coaliţie de guvernare n-ar fi fost posibilă fără sprijinul decisiv al minorităţilor la votul Parlamentului pe moţiunea de cenzură. Din acest motiv, se pune întrebarea dacă PSD şi ALDE mai au majoritate în Parlament sau liderii celor două partide aflate la putere şi-au pierdut supremaţia în Legislativ? Cifrele seci arată că fără votul celor 15 deputaţi ai minorităţilor, Cabinetul Grindeanu ar fi fost şi astăzi în picioare. 

Guvernul Sorin Grindeanu a fost învestit în luna ianuarie cu 295 de voturi „pentru” din partea coaliţiei PSD-ALDE, iar soarta i-a fost pecetluită miercuri prin votul a 241 de parlamentari care i-au grăbit sfârşitul. Deznodământul moţiunii arată că diferenţa de opt voturi peste majoritatea parlamentară (233) n-ar fi fost posibilă fără voturile venite din partea minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară. 15 dintre cei 17 deputaţi ai minorităţilor au votat moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva propriului Guvern, doi dintre aceştia fiind absenţi. Aritmetica simplă a dat aripi Opoziţiei, care s-a grăbit să proclame pierderea puterii de către coaliţia PSD-ALDE. „Dragnea şi Tăric e a n u , a ţ i pierdut! Fără voturile minorităţilor, moţiunea de cenzură nu ar fi trecut. Alianţa PSD-ALDE a pierdut majoritatea. Deci, este normal să piardă şi guvernarea. Decizia este la Iohannis”, a reacţionat liderul PMP Traian Băsescu. Deputatul PNL Cătălin Predoiu a mizat şi el pe acelaşi calcul simplu. „PSD-ALDE nu mai au majoritate. Moțiunea a trecut cu 241 voturi, dar 15 au venit de la minoritățile naționale. Jumătate plus unu înseamnă 233, ori votul a demonstrat că PSD- ALDE nu mai dispun de 233 de voturi în Parlament. Pentru că, 241 minus 15 voturi de la minorități fac 226”, a comentat acesta.

Refugiul dezertorilor: un nou UNPR cu Ponta și Constantin

În realitate, matematica parlamentară de la momentul moţiunii a fost influenţată de mai multe variabile. În afara lui Victor Ponta, care a votat la vedere împotriva moţiunii, au existat alţi 12 deputaţi PSD care fie au absentat de la vot, fie au fost prezenţi, dar nu au votat. În afara acestora, Cabinetul Grindeanu a mai fost susţinut de Remus Borza ( deputat ALDE) şi de deputaţii PMP Octavian Goga şi Liviu Balint. Goga a şi anunţat, de altfel, că s-a transferat în PSD, social-democraţii compensând astfel mazilirea deputatului Ponta. Dacă pesediştii rămân în efectiv complet, partidul lui C.P. Tăriceanu a suferit daune uriaşe faţă de momentul accesului în Parlament. În decembrie 2016, ALDE se baza pe 20 de deputaţi şi 9 senatori însă conflictele interne şi trădarea lui Remus Borza la moţiune au făcut ca formaţiunea lui Tăriceanu să piardă şase parlamentari (Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu, Mircea Banias, Eugen Durbacă, Damian Florea plus excluderea lui Remus Borza), astfel că ALDE a rămas în prezent cu doar 23 senatori şi deputaţi. Nu este clar deocamdată ce se va întâmpla cu cei 12 „trădători” pesedişti care l-au sfidat pe Liviu Dragnea prin noncombatul din ziua moţiunii. Fragilitatea coaliţiei de guvernare l-a făcut pe liderul PSD să lase în dubiu eventualele execuţii din partid. Dragnea a spus doar că cei care nu au votat vor fi judecaţi în filialele din care fac parte, iar dacă nu, decizia finală va fi luată în CEx. Paradoxul face ca eventuala aruncare peste bord a „trădătorilor” ar lăsa coaliţia PSD-ADE fără majoritate în Parlament. În privinţa lui Victor Ponta, acesta se va alătura, cel mai probabil, noului partid Pro România, înfiinţat de fostul vicepremier Daniel Constantin alături de parlamentarii excluşi din ALDE.

Pentru mine există viață, inclusiv politică, şi dincolo de PSD. Victor Ponta, fost premier PSD

Guvernul ar trece, suspendarea lui Iohannis, nu

Paradoxal, pierderea majorității parlamentare de către PSD şi ALDE nu ar influența învestirea noului Guvern. Asta pentru că votul celor 17 parlamentari ai minorităților sau sprijinul parlamentarilor UDMR ar garanta trecerea viitorului cabinet prin Parlament. Problema apare însă la adoptarea legilor organice pentru că, potrivit Constituției, acestea se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere. „Acest lucru (pierderea majorității – n.r.), paradoxal, nu contează când vine vorba de formarea Guvernului sau trecerea legilor banale (minoritățile naționale îi vor susține), ci înseamnă că nu mai există condițiile aritmetice pentru suspendarea președintelui. De asemenea posibilitatea unei legi care să permită lui Dragnea să devină prim-ministru s-a făcut praf. Decizia lui Dragnea de a-l da jos pe Grindeanu a slăbit nițel partidul, cât să-l pună într-o situație ceva mai dificilă”, a comentat sociologul Barbu Mateescu. Potrivit Constituției, suspendarea pre- şedintelui se face prin votul majorității deputaților şi senatorilor, după consultarea Curții Constituționale.

×
Subiecte în articol: dragnea tariceanu