x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragoş Tudorache ar putea prelua conducerea MAI (surse)

Dragoş Tudorache ar putea prelua conducerea MAI (surse)

02 Sep 2016   •   11:53
Dragoş Tudorache ar putea prelua conducerea MAI (surse)

Dragoş Tudorache, şeful Cancelariei premierului, este luat în calcul pentru preluarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Conform surselor citate, este posibil ca Tudorache să preia interimatul la conducerea MAI după demisia lui Petre Tobă.

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a demisionat joi din funcţie, după ce DNA l-a acuzat de favorizare a făptuitorului în dosarul foştilor şefi DIPI.

Ulterior, Guvernul a anunţat că premierul Dacian Cioloş a acceptat demisia lui Tobă. "Prim-ministrul Dacian Cioloş a acceptat demisia domnului Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Până luni, 5 septembrie, premierul va înainta preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire la conducerea Ministerului Afacerilor Interne", preciza Guvernul.

Joi, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea preşedintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Petre Tobă, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul foştilor şefi DIPI.

Solicitarea referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de Tobă are în vedere împrejurarea că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în 1 aprilie 2016, în contextul în care la DNA se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (n.r - prin care au fost trimişi în judecată Gabriel Oprea şi alte persoane), acesta, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente, a precizat DNA.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dragos tudorache