Europarlamentarul Elena Băsescu a declarat sâmbătă, într-un interviu acordat AGERPRES, că îl preferă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc în toamnă, pe candidatul PNL, Crin Antonescu, pe care îl consideră 'răul cel mai mic', spre deosebire de fostul ei coleg de partid, prezidenţiabilul PDL Cătălin Predoiu, despre care spune că 'are prune în gură şi probleme de dicţie'. Despre Victor Ponta, un posibil prezidenţiabil al PSD, fiica preşedintelui Traian Băsescu crede că acesta e 'un tânăr învechit în rele'.
Elena Băsescu promite că peste 10-15 ani se va întoarce în Parlamentul European, după ce în 2016 speră să ajungă pentru prima dată în Parlamentul României, din partea Partidului Mişcarea Populară. În interviul acordat AGERPRES, Elena Băsescu explică de ce a renunţat în acest an la candidatura pentru PE, pentru 'a nu fi la limită' atât ea, cât şi noul partid din care face parte.
AGERPRES: Astăzi la Sibiu aţi spus că sunteţi cel mai activ europarlamentar român. Sunteţi şi cel mai bun?
Elena Băsescu: Cel mai activ. E diferenţă între cel mai activ şi cel mai bun. Am vorbit strict de statistică, de numărul de activităţi. Fiecare (europarlamentar român, n.r.) ne-am axat pe domenii diferite, am fost la comisii diferite, deci nu cred că poate fi evaluată activitatea noastră altfel.
AGERPRES: V-aţi mai dori să fiţi europarlamentar?
Elena Băsescu: Poate peste 10-15 ani. Eu îmi doresc să fac foarte mult politică în ţară. Am spus că voi candida la Parlamentul naţional în 2016. Până atunci vreau să construiesc împreună cu PMP, să am de unde să fac politică, pentru că în PDL nu mai aveam cum să fac politică, acesta devenind un partid anti-Băsescu, deci implicit şi împotriva mea. Nu îmi doresc să profit de o funcţie de pe urma PMP, până când acesta nu va fi consolidat. Mie îmi place, eu sunt un om de partid.
AGERPRES: De ce aţi renunţat la candidatura la PE acum?
Elena Băsescu: Eu am preferat să renunţ la candidatura ca independent la PE atunci când am văzut sondaje şi exista posibilitatea să iau două sau chiar trei procente din scorul PMP. Şi atunci poate exista riscul ca şi eu să fiu la limită şi PMP să fie la limită. Acesta este motivul real şi am preferat atunci să mă alătur colegilor mei din PMP, mai ales că sunt numai prieteni cei de la PMP: Eugen Tomac, (...) alături de Elena Udrea, o altă foarte bună prietenă a mea din mediul politic, alături de Cristi Preda.
AGERPRES: Astăzi la Sibiu aţi spus că doamna Raluca Turcan v-a desfiinţat sediul de europarlamentar. Nu eraţi bune prietene?
Elena Băsescu: Nu (am fost prietene, n.r.), am fost colege şi ne-am respectat, până când efectiv am început să fiu atacată de ei (cei din PDL, n.r.). În relaţia cu PDL mă consider o victimă.
AGERPRES: Aţi mai declarat că vreţi să duceţi mai departe numele lui Traian Băsescu în politica românească. Exact, cum o veţi face?
Elena Băsescu: Îl voi duce. Cea mai mare satisfacţie este că voi ajuta la construcţia unui partid care să ducă proiectele tatălui meu mai departe. Este un lucru mult mai important decât un mandat de cinci ani la PE.
AGERPRES: Multe voci din politică spun că e posibil ca tatăl dvs. să fie din toamnă premier al României. Credeţi că e posibil acest scenariu, sau îl vom vedea, din toamnă, pe Traian Băsescu doar bunic?
Elena Băsescu: Nu iau în calcul un asemenea ... Haideţi să îl vedem deocamdată bunic.
AGERPRES: Se mai ocupă de nepoţică? Mai are timp?
Elena Băsescu: Se ocupă. Uite, acum în week-end eu sunt cu partidul în deplasare şi tata împreună cu mama stau cu Sofia.
AGERPRES: Pe care dintre candidaţii de la prezidenţiale îl vedeţi preşedinte al României la toamnă şi să şi facă echipă cu Traian Băsescu, să-l propună premier al României, spre exemplu?
Elena Băsescu: Mie îmi este foarte greu să mă gândesc la un viitor preşedinte al României dintre cei care sunt anunţaţi, dintr-un singur motiv: compar cu nivelul la care era tatăl meu în 2004, atunci când a candidat pentru prima dată, şi văd o diferenţă enormă. Era un om cu foarte multă experienţă în administraţie, un om care nu mai pierduse absolut nicio bătălie până la momentul respectiv şi mi-e foarte greu să compar pe cineva cu tatăl meu, în acel moment, din punct de vedere al carierei politice. Poate că sunt subiectivă, dar nu mi se pare nimeni suficient de bine pregătit dintre numele vehiculate.
AGERPRES: Cu toate acestea, dacă ar fi să-i caracterizaţi, pe scurt, pe prezidenţiabilii anunţaţi deja, ce aţi spune? Spre exemplu, despre dl. Cătălin Predoiu, prezidenţiabilul PDL?
Elena Băsescu: Până nu o să scape de prunele din gură, nu cred că îl pot considera prezidenţiabil. Cred că are şi o problemă de dicţie domnul Predoiu.
AGERPRES: Despre prezidenţiabilul PSD, dacă va fi premierul Victor Ponta, ce părere aveţi?
Elena Băsescu: E un tânăr învechit în rele.
AGERPRES: De dl. Crin Antonescu, liderul şi prezidenţiabilul PNL, ce credeţi?
Elena Băsescu: Mi-e greu să-i văd ca şi prezidenţiabili. Probabil că în noiembrie vom vota răul cel mai mic; nu ştiu, dar nu va fi cineva pe care îl voi vota din convingere în turul doi.
AGERPRES: Dl. Antonescu poate să fie 'răul cel mai mic' pe care să îl votaţi la prezidenţiale?
Elena Băsescu: Da, poate să fie răul cel mai mic.