Deputatul PDL Elena Udrea ar urma să candideze pentru un nou mandat în Neamţ, într-unul din cele mai mari colegii din judeţul păstorit de Gheorghe Ştefan, care cuprinde oraşul Roman, comuna Ion Creangă şi satele Ion Creangă, Avereşti, Izvoru, Muncelu, Recea şi Stejaru.
Actualul deţinător al mandatului pentru acest colegiu este deputatul PDL Marius Neculai, au declarat pentru Mediafax surse parlamentare.
Potrivit unor surse parlamentare, principalul argument al Elenei Udrea este acela că ar beneficia de cel mai mare număr de voturi, fapt care ar face colegiul eligibil, spre deosebire de celelalte colegii din judeţ, care sunt mai mici.
Fosta ministră a Turismului şi-a câştigat actualul mandat de deputat într-un colegiu din Sectorul 6, în care i-a avut ca adversari, printre alţii, pe cântăreaţa Luminiţa Anghel, care a candidat din partea PSD, şi luptătorul Cătălin Zmărăndescu.