Elena Udrea şi-a anunţat duminică, oficial, candidatura pentru colegiul de deputaţi 4 Neamţ, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o în municipiul Roman, alături de primarul Laurenţiu Leoreanu şi de liderul PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Elena Udrea a explicat motivele pentru care a ales să candideze în colegiul format din municipiul Roman şi comuna Ion Creangă, în detrimentul altor judeţe din care primise invitaţii similare.
”Am avut posibilitatea să mă gândesc cărei echipe să mă alătur, ce comunitate să reprezint în Parlament şi am ales romaşcanii cu care să încep un parteneriat lung de acum încolo, să le port interesele la Bucureşti. Am ales Roman pentru că am avut ocazia ca în vizitele mele aici, când am semnat contracte sau am venit să dau o mână de ajutor după inundaţii, am simţit oamenii de aici calzi şi primitori, oameni care nu te judecă pentru vorbe, ci pentru fapte, mai mult pentru ceea ce eşti decât ceea ce spun alţii că eşti. Este o atmosferă în care am crescut, o comunitate strânsă şi este mai aproape spiritul Romanului decât agitaţia Bucureştiului de astăzi. Alegerea a fost categorică să vin la Roman şi să construim pentru romaşcani, să redăm imaginea Romanului de care romaşcanii sunt mândri, să refacem un centru religios, comercial, sportiv, turistic al Moldovei, aşa cum a fost odată”, a declarat Elena Udrea.
Ea a spus că a ales special această zi pentru a-şi anunţa candidatura pentru alegerile parlamentare.
”Le mulţumesc colegilor pentru invitaţia de a candida în judeţul Neamţ şi nu este întâmplătoare venirea mea astăzi aici. Este o mare sărbătoare a Moldovei şi a romaşcanilor, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Reîntâlnirea mea cu romaşcanii a avut loc aseară într-o atmosferă de spiritualitate, religioasă, la slujba de vecernie de la Arhiepiscopia Romanului. Am avut ocazia să simt din nou căldura romaşcanilor şi voi purta iconiţele primite de la ei atât în campanie, cât şi după aceea. Nu este întâmplător faptul că am fost miruită chiar de către arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul şi toate acestea le iau ca pe un semn. Nu este întâmplătoare aşadar venirea mea aici”, a afirmat Elena Udrea.
Udrea a adăugat că mizează pe echipa condusă de Gheorghe Ştefan şi Laurenţiu Leoreanu şi crede că proiectele începute în municipiul Roman în mandatul său de ministru vor continua după alegerile parlamentare.
”Sunt multe lucruri care se pot construi aici, este nevoie doar de oameni care să vrea să facă asta. Alături de domnul primar Laurenţiu Leoreanu, de primarul Gheorghe Ştefan, mai vine un umăr pentru a construi. În vremuri ca acestea, cu cât sunt mai mulţi cei care vor să construiască, cu atât şansele să reuşeşti sunt mai mari. Tot ce am început împreună în trei ani de mandat de ministru reprezintă dovada că putem să mergem împreună mai departe, luptându-ne pentru romaşcani şi pentru locuitorii din comuna Ion Creangă. Cred că este nevoie de oameni care să vrea să facă decât să vorbească. Este un nou început şi mă bucur că el se întâmplă aici, la Roman, că se întâmplă astăzi, într-o zi de mare însemnătate religioasă”, a spus Elena Udrea.
Preşedintele PDL Neamţ, primarul Gheorghe Ştefan, a declarat că realizările din mandatul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului o recomandă pe Elena Udrea să candideze şi să câştige mandatul de deputat în judeţul Neamţ.
”Am apreciat-o pe doamna Elena Udrea pentru ceea ce a făcut la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi a făcut multe lucruri bune pentru România, pentru judeţul Neamţ şi pentru municipiul Roman. A avut o deschidere totală pentru proiectele noastre. A fost unul dintre cei mai performanţi miniştri de după 1990 încoace iar realizările din timpul de ministru o recomandă”, a susţinut Gheorghe Ştefan, preşedintele PDL Neamţ.
”Dumneai nu este venită prima dată acum la Roman, a fost şi în momente bune cum au fost contractele de finanţare, digul de la Siret, dar şi în momentele grele de la inundaţiile din 2008 şi 2010, atunci când ne-a promis sprijinul care s-a materializat. Este o legătură puternică cu comunitatea romaşcană. Cred că astăzi punem bazele unei colaborări pe termen lung pentru dezvoltarea municipiului Roman, de redevenire a unei cetăţi importante pentru Moldova”, a declarat primarul municipiului Roman, Laurenţiu Leoreanu.
Potrivit unei statistici întocmite de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, administraţiile locale din judeţul Neamţ au beneficiat, în mandatul de ministru al Elenei Udrea, de proiecte guvernamentale şi europene în sumă de peste 100 de milioane de euro.