x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Udrea: ”Partidul nu o gloată, partidul nu e o cloacă”

Elena Udrea: ”Partidul nu o gloată, partidul nu e o cloacă”

05 Dec 2010   •   19:23

"Cred că ar trebui să existe sancţiuni, partidul nu este o gloată, partidul nu e o cloacă la care fiecare vine şi spune sau pe lângă care fiecare vine şi spune ce vrea. În partid trebuie să existe o anumită disciplină, care să însemne categoric dezbateri pe orice subiect", a opinat Udrea, într-o conferinţă de presă.

Udrea a spus că simte nevoia să vorbească despre subiectele care se ridică la nivelul opiniei publice, inclusiv despre "subiectele legate de moralitatea membrilor de partid".

"Simţim nevoia să purtăm aceste discuţii, dar în interesul partidului, nu în afara lui", a mai spus Elena Udrea.

Liderul PDL Bucureşti a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată cum comentează declaraţia colegei sale de partid, Sulfina Barbu pe tema corupţiei în PDL, conform căreia există un "sâmbure de adevăr" în percepţia opiniei publice legată de acest subiect.

"Am văzut ce a spus doamna Sulfina Barbu, probabil că este un sâmbure de adevăr. Corupţia este o parte incriminată de legea din România", a adăugat Udrea.

În opinia lui Udrea, "ca să vorbeşti despre cineva că este corupt nu te poţi baza" pe ce scrie presa, ci trebuie să existe o decizie în instanţă de judecată.

"Altfel, fiecare dintre noi poate crede despre celălalt de lângă noi că este corupt, doar pentru că altcineva spune lucrul acesta. Trebuie să fim extrem de atenţi atunci când aruncăm astfel de cuvinte, eu continui să cred - deşi deja mi se pare inutil să o mai spun am spus-o deja de prea multe ori şi lucrurile continuă la fel - eu nu încetez să spun că orice critică ai de adus PDL este binevenită, poate fi constructivă, poate de multe ori sunt lucruri pe care noi nu le vedem, pentru că suntem prea aproape de ele, însă asta trebuie să se facă în interiorul partidului", a mai declarat Udrea.

Udrea a afirmat că partidul "a crescut foarte multe în ultima perioadă" şi "oamenii probabil că nu se mai simt la fel de apropiaţi de ceea ce înseamnă un partid, de conducerea partidului".

Ea a arătat că în partid nu vii din obligaţie, ci dacă doreşti, dacă ai acelaşi proiect şi aceleaşi principii cu oamenii din partidul respectiv.

"Cei care nu se simt reprezentaţi de PDL, cei care nu se simt comod lângă colegii lor din PDL sunt liberi să plece. Nimeni nu-i ţine cu forţa în PDL. Este incorect să critici un partid care ţi-a fost alături, care te-a sprijinit să ajungi într-o funcţie înaltă, chiar şi funcţie aleasă şi cred că un minim de moralitate ar însemna să spui aceste lucruri care te deranjează, poate că uneori ai chiar dreptate, să vii le spui colegilor în faţă. Noi am fost deschişi întotdeauna în astfel de discuţii", a mai declarat liderul PDL Bucureşti.

Întrebată sâmbătă, dacă după părerea sa există corupţie şi persoane corupte în PDL, Sulfina Barbu a declarat : "Probabil că percepţia publică vizavi de acest lucru are şi un sâmbure de adevăr. Probabil că există şi persoane care nu respectă toate regulile atunci când discutăm de bani publici".

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, la o dezbatere, că unul din principiile de bază ale PDL este acela că orice corupţie este iertată celor care au performanţe electorale, arătând că a constatat acest lucru după ce a intrat în partid.

"Am identificat patru trăsături dominante care ne caracterizează ca partid, o primă atitudine a noastră în această perioadă de criză este definită de principiul orice corupţie este iertată dacă ai performanţe electorale. Este unul din principiile de bază ale PDL: nu discuţi nimic despre un politician corupt dacă el câştigă alegerile. Cu alte cuvinte, dacă ai fost în stare să corupi instituţiile statului şi poţi să corupi şi alegătiorii eşti un tip Ok. Eşti vedetă şi trebuie să fii susţinut", a afirmat Cristian Preda. El a spus că acest principiu l-a descoperit după ce a intrat în PDL.

Udrea: Dacă aş fi mamă nu aş putea sta departe de muncă mai mult de câteva luni

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea a fost întrebată astăzi, într-o conferinţă de presă, ce ar face dacă ar fi mamă: ar prefera să stea acasă să-şi crească copilul pe bani mai mulţi şi pe o perioadă mai scurtă sau pe bani mai puţini şi pe o perioadă mai lungă?

"Eu am o colegă care a venit la muncă, e adevărat era asta în campanie electorală, la două săptămâni după ce a născut. Mi-e greu să spun ce aş face eu dacă aş fi mamă, pentru lucrurile astea le ştii doar dacă ţi se întâmplă. Cu siguranţă că nu aş putea să stau departe de muncă mai mult de câteva luni", a răspuns ministrul.

Pe de altă parte, Elena Udrea a anunţat că PDL a decis să susţină proiectele care finanţează construirea de creşe noi şi reabilitarea unor construcţii pentru a fi transformate în creşe, consilierii democrat-liberali iniţiind un proiect pentru construirea de 13 creşe în Capitală.

Udrea a precizat, la o conferinţă de presă, că în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consilierii PDL au iniţiat, în luna aprilie, un proiect, aprobat prin Hotărâre de Consiliu, prin care au aplicat la Ministerul Muncii pentru a primi finanţare europeană pentru construirea a 13 creşe.

"Am decis ca la nivelul PDL să susţinem proiectele care finanţează construirea de creşe noi şi reabilitarea unor construcţii şi transformarea lor în creşe la nivelul Capitalei. (...) La nivelul CGMB, consilierii PDL în luna aprilie au iniţiat un proiect şi l-au aprobat prin hotărâre de Consiliu prin care au aplicat la Ministerul Muncii pentru a primi finanţare europeană pentru construirea a 13 creşe în Bucureşti", a spus Elena Udrea.

Liderul PDL a explicat că derularea acestui proiectului se va face în termen de 36 de luni, dar PDL doreşte urgentarea acestuia, astfel încât creşele să fie finalizate până în a doua jumătate a anului 2012.

Potrivit lui Udrea, valoarea totală a proiectului este de 4,2 milioane de euro şi vor urma să beneficieze 120 de copii cu vârste între 0 şi 3 ani.

Ea a mai spus că, în Capitală, proiectul va duce la pregătirea a 173 de persoane în acest domeniu şi 212 mame "se vor putea întoarce la locul de muncă". Etapa de reabilitare a clădirilor va începe la 1 ianuarie 2011, a adăugat Udrea.

PDL va mai sprijini şi un proiect care prevede construirea, în termen de trei an, a 60 de grădiniţe, dintre care 20 în primul an al proiectului, a mai arătat Elena Udrea.

Finanţarea acestui proiect va fi asigurată printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii şi din bugetul Consiliului General. Creditul va fi acordat pe o durată de şapte ani, cu o dobândă de 4%, a mai spus Udrea, adăugând că va face "toate diligenţele la Ministerul Finanţelor ca această schemă de rambursare să fie aprobată".

Sâmbătă, la Sângeorz-Băi, Elena Udrea a decl;arat că orice variantă va alege Guvernul în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru mame şi durata concediului maternal acest lucru trebuie să se facă cu "grijă faţă de copii şi cu grijă faţă de mame".

Udrea despre femeile din PDL: Nu contează cât de înalt ţi-e tocul, important e cât şi ce munceşti

Preşedintele PDL Bucureşti, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, că femeile din PDL muncesc cot la cot cu bărbaţii, iar pentru ele nu contează înălţimea tocului, ci cât şi ce muncesc, transmite corespondentul Mediafax.

Udrea a declarat, sâmbătă, la Consiliul de Coordonare al PDL Cluj, că a fi ministru în Guvernul Boc înseamnă să munceşti şi să gândeşti să rezolvi probleme mari.

"A fi ministru în Guvernul Boc înseamnă să munceşti. Să te gândeşti în fiecare ceas ce să faci în ministerul tău să rezolvi problemele. Problemele mari pe care în timp de criză această ţară le are. (…) Aş spune, şi cu siguranţă că doamnele din PDL sunt de acord, că astăzi, pentru o femeie din PDL, ministru sau nu, nu contează cât de înalt ţi-e tocul, important este cât şi ce munceşti. Femeile din PDL muncesc cot la cot cu bărbaţii partidului", a spus Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării Regionale a participat, sâmbătă, alături de premierul Emil Boc şi alţi miniştri, la Consiliul de Coordonare al PDL Cluj, în cadrul căruia se alege noua conducere a filialei. Pentru funcţia de preşedinte al PDL Cluj candidează doar deputatul Daniel Buda, care deţine această funcţie din anul 2006.

×