Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că "jumătate din PNL seamănă foarte bine cu PSD" şi că acesta ar fi unul dintre motivele pentru care opoziţia nu este mai unită.
"Realitatea este că jumătate din PNL, din păcate, seamănă foarte bine cu PSD. Este foarte complicat să găseşti soluţii de coabitare cu cineva care a funcţionat în USL. (...) În Comisia de sănătate, ne-a luat şase luni ca să putem să le explicăm colegilor din PNL că sunt în opoziţie faţă de PSD. Ceea ce pare atât de limpede, din perspectiva unui om care se uită la dezastrul din zona de dreapta, este un pic mai complicat când este vorba de nişte orgolii gonflate şi un anumit aer de superioritate pe care uneori îl manifestă PNL faţă de noi. Acest lucru s-a mai atenuat în timp, probabil din cauza acestei tendinţe extrem de bune, autodistructive a PSD", a spus Ungureanu.
Întrebat dacă speră la o schimbare a relaţiilor politice între liberali şi USR, odată cu alegerea lui Ludovic Orban în fruntea PNL, deputatul Ungureanu a spus că sunt create premise în acest sens.
"Cred că acum se şi creează premisele unui dialog, însă relaţiile subterane de afaceri nu sunt uşor de dat la o parte. Să ştiţi că oamenii care au distrus România timp de 27 ani au distrus-o pentru că au ştiut să tacă la timpul potrivit, pentru că au avut de ce să tacă în mod complice", a mai spus parlamentarul USR.
Sursa: www.agerpres.ro