x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Emil Boc: "Vara asta infrastructura nu are vacanţă"

Emil Boc: "Vara asta infrastructura nu are vacanţă"

05 Iul 2009   •   00:00

Vara aceasta va avea loc o ofensivă pentru recuperarea întârzierilor la lucrările de infrastructură, pentru a da o şansă creşterii economice în trimestrul al treilea, a declarat, astăzi, premierul Emil Boc.



'Vara asta, în 2009, infrastructura nu are vacanţă. Se lucrează şapte zile din şapte, atât la metrou, la centura Bucureştiului, autostrada Transilvania etc. Va avea loc o ofensivă pentru recuperarea întârzierilor şi a da o şansă creşterii economice în trimestrul al treilea. De aceea am decis aducerea investiţiilor pentru infrastructură din trimestrul 4 în trimestrul 3', a explicat Boc, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că reprezentanţii companiei Bechtel şi cei ai autorităţilor locale au pus la cale un mecanism pentru aducerea tuturor utilităţilor, astfel încât, până la finele anului să se finalizeze 42 de km din autostrada Transilvania.

Totodată, primul ministru a afirmat că există o mică întârziere la plată faţă de Bechtel, de circa 48 milioane euro, care va fi însă achitată.

'Datoria către Bechtel este de circa 48 milioane euro, dar o vom achita. Aceasta nu reprezintă o problemă majoră, deoarece vom aduce banii de investiţii din trimestrul 4', a precizat Boc.

Primul ministru a mai afirmat că, de Crăciun, se va circula şi pe Centura Clujului, chiar dacă nu vor fi finalizate toate detaliile, iar vara aceasta va fi finalizată şi centura municipiului Gherla - 5,3 km.

Şeful Executivului a anunţat că, de miercurea viitoare, la fiecare şedinţă de guvern vor participa autorităţile locale din două judeţe, care vor trebui să prezinte stadiul investiţiilor din fonduri bugetare, externe sau fonduri europene, legate de infrastructură, reabilitare termică etc şi 'acolo unde nu se cheltuie banii îi vom lua şi îi vom da judeţelor care au cheltuieli'. Primele două judeţe ce vor fi reprezentate la şedinţa de Guvern sunt Iaşi şi Timiş. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic