x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Euroobservatori - Alesii au inceput cu stangul

Euroobservatori - Alesii au inceput cu stangul

de Lavinia Dimancea    |    23 Sep 2005   •   00:00

Deputatii care vor pleca observatori la Parlamentul European au dovedit ieri ca sunt departe de a face o echipa.
Reuniti in fata presei pentru a-si prezenta obiectivele,12 euroobservatori, atat ai puterii, cat si ai opozitiei, din cei 35, nu au facut altceva decat sa se intepe. "Nu sunteti presedinte. Va rog, sa va abtineti", s-a ratoit deputatul PRM, Daniela Buruiana, la liberalul Mona Musca, care, in debutul conferintei, incerca sa organizeze modul de derulare a acesteia. Urmatorul hop a venit din partea PSD, reprezentat de patru deputati, care prin vocea lui Titus Corlatean a anuntat ca nu vor raspunde la intrebari pentru ca pesedistii vor avea o conferinta separata. Singurul care a spus cateva cuvinte in engleza, la cererea presei a fost Radu Podgoreanu. Momentul delicat a venit insa cand au fost solicitati sa precizeze cati membri are Parlamentul European. Toata lumea a tacut si a dat din umeri.

×
Subiecte în articol: politic