x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Europarlamentarul Corina Creţu: Raportul MCV riscă să fie folosit împotriva intereselor României

Europarlamentarul Corina Creţu: Raportul MCV riscă să fie folosit împotriva intereselor României

30 Ian 2013   •   14:28
Europarlamentarul Corina Creţu: Raportul MCV riscă să fie folosit împotriva intereselor României
Sursa foto: Intact Images

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a criticat "atacurile împotriva libertăţii presei" din Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie.

"Este o veste proastă şi încă o contribuţie la deficitul de democraţie reclamat tot mai insistent de cetăţenii europen"', apreciază Corina Creţu într-un comunicat.

Potrivit europarlamentarul PSD, raportul "conţine clişeele pe care fosta putere le repetă cu obstinaţie de ani de zile''.

"Nu uită nimeni cererile de la Comisia Europeană privitoare la prezentarea stadiului şi conţinutului dosarelor care îi priveau doar pe anumiţi politicieni, invariabil de la PSD sau PNL. Asta, în timp ce se criticau presupusele ingerinţe ale politicului în actul de justiţie din România", a adăugat Corina Creţu.

În opinia vicepreşedintelui social-democrat, "fosta putere a admis ca MCV să fie folosit împotriva intereselor României, cum e cazul aderării la Spaţiul Schengen, pentru a utiliza o parte a Justiţiei în eliminarea adversarilor politici".

"Din păcate, din motive care ţin în primul rând de modul în care se face politică în România, în perioada guvernării portocalii, MCV a devenit un instrument al luptei politice împotriva USL", consideră Corina Creţu.

"Ceea ce surprinde extrem de neplăcut în actualul Raport este atacul celor care l-au întocmit la adresa presei româneşti. Este inimaginabil aşa ceva într-o democraţie. Procurori, judecători, membri ai CSM sau CCR sunt persoane publice, plătite din bani publici şi orice informaţie care priveşte moralitatea lor, comportamentul în spaţiul public şi deciziile pe care le iau sunt legitime. Nu există democraţie în care deciziile Justiţiei să nu fie criticate. Nu foloseşte nimănui ascunderea sub preţ a erorilor sau reaua-credinţă şi neprofesionalismul unor procurori şi judecători. Acestea nu sunt acte de intimidare din partea presei, ci servirea interesului public. Judecătorii şi procurorii au protecţia necesară pentru a nu se teme de nimic, dacă îşi fac datoria cum scrie în Constituţie şi în lege. Dar nici nu pot avea un statut de impunitate când greşesc şi trimit la închisoare oameni nevinovaţi", a mai spus vicepreşedintele PSD.

×