x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cele două câștigătoare, conform exit-poll-urilor: PSD și AUR

Cele două câștigătoare, conform exit-poll-urilor: PSD și AUR

de Diana Scarlat    |    02 Dec 2024   •   00:05
Cele două câștigătoare, conform exit-poll-urilor: PSD și AUR
Sursa foto: Hepta/Alegeri România

Partidul „suveranist” care a trecut în fruntea clasamentului, la alegerile parlamentare de ieri, este AUR, așa cum se preconiza, după săptămâna plină de scandaluri de după primul tur al alegerilor prezidențiale.

Pe parcursul zilei de ieri, liderii principalelor partide politice au avut palpitații, de la o oră la alta, văzând cum votează românii. La unele sedii de partid a fost „doliu”, în timp ce noile formațiuni politice care au obținut scoruri incredibile cu două săptămâni în urmă se pregăteau de sărbătoare, după ora 19:00, când deja erau date câștigătoare de sondajele de la secțiile de votare. La fel ca în cazul alegerilor prezidențiale de duminica trecută, sociologii nu s-au putut exprima în privința corectitudinii estimărilor exit-poll-urilor, decât cu marje de eroare foarte mari, pentru că s-a constatat că s-a schimbat foarte mult comportamentul votanților, dar și disponibilitatea oamenilor de a răspunde la sondaje. În plus, exit-poll-urile nu iau în calcul și voturile din diaspora, de unde vin 11 procente, fără a se putea estima ce partid avantajează.

 

Scorul obținut de candidatul la președinție Călin Georgescu, duminica trecută, cu peste 2,1 milioane de voturi, a adus o schimbare în opțiunile majorității românilor care ieri au votat pentru Parlament. Se estima o creștere spectaculoasă a partidelor „suveraniste”, de la deschiderea secțiilor de votare.

Primele exit-poll-uri dădeau, la ora 17:00, câștigătoare partidele în următoarea ordine: PSD, AUR, PNL, USR, SOS, UDMR și POT. În funcție de casele de sondare, procentele au fost diferite, pe parcursul zilei, dar ordinea intrării în calculele pentru Parlament a fost aproximativ aceeași.

După exit-poll-ul de la ora 19:00, președintele AUR, George Simion, susținător declarat al lui George Simion, s-a îmbrăcat „la patru ace”, știind că este mare câștigător al alegerilor parlamentare, indiferent de scorul final, de după numărarea voturilor, fiind singurul care a mers la sediul de campanie și care a făcut turul televiziunilor, înainte de ora 21:00.

A scăzut foarte mult PNL, dar s-au înregistrat scăderi mari și la PSD și chiar la USR care se aștepta la o susținere mult mai mare din partea votanților, mai ales a tinerilor care au ieșit la vot.

În medie, PSD a înregistrat, pe parcursul zilei, între 22 și 26% din totalul voturilor, AUR a oscilat între 19 și 22%, PNL între 10 și 17%, USR între 10 și 15%, iar SOS, UDMR și POT s-au situat peste pragul de 5%, dar fără a depăși 7%.

Un sondaj INSCOP pentru ora 17:00 dădea pe primul loc PSD, cu 25%, AUR pe locul al doilea, cu 18%, PNL și USR pe locul al treilea, la egalitate, cu 15%, în timp ce DIGI 24 avea o estimare în care PSD avea 26%, AUR 19%, PNL 15% și USR 14%.

La ora 20.30, sondajul SOCIOPOL dădea 7 sau 8 partide care treceau pragul pentru a intra în Parlament. Toți analiștii discutau, încă de la jumătatea zilei de ieri, despre problemele care vor apărea pentru constituirea majorității în Parlament și formarea Guvernului, pentru că au intrat multe partide cu procente mici, majoritatea fiind „suveraniste”.

Totuși, tensiunile între AUR și SOS sau AUR și POT - partid derivat tot din AUR, par a nu duce la o negociere pentru a forma majoritatea necesară pentru Executiv, iar PSD ar putea face Guvernul cu PNL și USR.

Conform exit-poll-ului CURS, pentru Antena 3 CNN, de la ora 21:00 (cu rezultatele pentru ora 19:00), la Camera Deputaților era dat pe locul I PSD, cu 26% din voturi, pe locul al II-lea AUR, cu 19%, pe locul al III-lea, PNL și USR, cu 15,5%, SOS cu 5,5%, UDMR cu 5%.

Pentru Senat, conform aceluiași sondaj realizat de CURS, pe locul I se situa PSD cu 26,10%, AUR pe locul al II-lea, cu 19,20%, PNL pe locul al III-lea, cu 15,9%, iar USR pe locul al IV-lea, cu 15,50%, următorul clasat fiind SOS, cu 5,40%.

Conform sondajului SOCIOPOL de la aceeași oră, PSD se situa pe primul loc, având 26% din totalul voturilor, AUR pe locul al doilea, cu 20%, PNL pe locul al treilea, cu 15%, USR cu 14% și SOS intră în Parlament, cu 7%. INSCOP a dat un rezultat situat între cele două, cu diferențe foarte mici între procente și același clasament.

Unele sondaje au dat cu procent peste 5% și partidul SENS, care a profitat de confuzia creată pe internet și s-a prezentat ca fiind susținător al lui Călin Georgescu, deși este derivat din USR și REPER.

 

 

Prezență record la secțiile de votare

La închiderea secțiilor de votare, procentul românilor care au votat ieri era 52,31%, similar cu cel de la alegerile prezidențiale de duminica trecută, cu puțin peste 9,4 milioane de votanți. Ieri, până la ora 14:00, votaseră deja 5 milioane de români, în toată țara și în afara României. Prezența la vot în diaspora a depășit, până la ora 12.30, totalul votanților din anul 2020, de la alegerile parlamentare.

La fel ca la primul tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, alegătorii din mediul urban și mai ales din marile orașe au mers la vot în număr mai mare decât cei din rural, în prima parte a zilei.

Mobilizarea a fost mai mare pentru generația „decrețeilor” și seniori, în primele ore de la deschiderea secțiilor de votare. Peste 38% dintre votanții din prima parte a zilei, care au ajuns la urne până la ora 13:00, fac parte din segmentul de vârstă de peste 45 de ani.

De asemenea, cea mai slabă prezență la vot în prima parte a zilei a fost a segmentului de vârstă 18-25 de ani, deși se estima o prezență  mult mai mare a acestora.

La ora 19:30 s-a depășit pragul de 50% din totalul votanților, cu aproape  9 milioane de voturi exprimate. În diaspora s-a stat la cozi în multe țări, pentru a se putea vota.

Până la ora 16:00, deja votaseră peste 40% dintre români.

×