x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fantoma de la... Camera Deputaților

Fantoma de la... Camera Deputaților

01 Iun 2015   •   15:23
Fantoma de la... Camera Deputaților

Nimeni o cunoaşte pe doamna care ar trebui să se ocupe de relaţia cu presa la Camera Deputaţilor deşi aceasta încasează lunar salariul de peste 5000 de lei. Ba mai mult, atât parlamentarii cât şi funcţionarii spun că de fapt, doamna n-a mai trecut pe la serviciu în ultimii doi ani, relatează Antena 3.

Luminița Iordăchescu este cea care deține funcția de purtător de cuvânt de care nu a auzit aproape nimeni. În scripte însă acesta figurează iar salariul și-l încasează lună de lună.

Purtătoarea de cuvânt-fantomă de la Camera Deputaţilor pare să fie cu adevărat o necunoscută. Nici colegii săi nu o cunosc.

 
Deputatul PSD Mădălin Voicu a spus despre Luminiţa Iordăchescu că nu ştia că este purtător de cuvânt, el crezând că a sa colegă se ocupa de chestiuni care ţin de relaţii internaţionale.
 
"Nimeni nu e perfect. O cunosc de mult timp. Ştiam că se ocupă de relaţii internaţionale, nu că e purtător de cuvânt. (...) N-am mai văzut-o însă de şase ani. (...) Chiar nu cred că am auzit-o vreodată în rolul de purtător e cuvânt", a spus deputatul PSD Mădălin Voicu, luni, la emisiunea Se întâmplă în România, de la Antena 3.

×