Senatorul PNL Florin Cîţu a susţinut luni că autorităţile române negociază în prezent un împrumut extern "foarte important" şi i-a solicitat ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să prezinte public condiţiile în care se face acest demers.
"Am prezentat o propunere Biroului Executiv ca la începutul sesiunii din februarie să introducem o moţiune simplă la Senat şi să cerem demisia ministrului Finanţelor Publice, dar acum aş vrea să mă adresez direct ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, pentru că, în aceste zile, negociază un împrumut extern foarte important pentru România. La masa negocierilor sunt atât FMI, Comisia Europeană, BERD, dar şi actori privaţi. Anul trecut, am spus acelaşi lucru şi la câteva zile a fost un împrumut dublu faţă de ce făcea România până în acel moment. În acest moment, se negociază un împrumut foarte important şi este încă un motiv pentru care bugetul nu este astăzi în Parlament", a declarat Cîţu, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
El a adăugat că serviciul datoriei publice a crescut cu 3 miliarde de euro în 2018 şi se estimează o mărire a acestuia cu 4 miliarde de euro în acest an.
"Eugen Teodorovici trebuie să iasă public şi să ne spună cu cine negociază şi care sunt condiţiile, pentru că de aceste condiţii depinde viitorul României, depind taxele românilor din viitor. Noi vom plăti aceste dobânzi şi, pentru cei care nu ştiu, în perioada de când PSD e la guvernare, de doi ani de zile, serviciul datoriei publice a crescut cu 3 miliarde de euro în 2018 şi este estimat să crească cu 4 miliarde de euro în 2019, acestea sunt cifrele Ministerului Finanţelor Publice", a afirmat Florin Cîţu. AGERPRES