x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fondul de solidaritate - Sprijin pentru pensionari

Fondul de solidaritate - Sprijin pentru pensionari

05 Sep 2008   •   00:00

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a spus ieri că cifrele anunţate de Guvern pentru mărirea pensiilor sînt "doar pe hîrtie", nu şi în realitate şi că înfiinţarea fondului de solidaritate pentru pensionari prin contribuţia cu 1%  din profit a agenţilor economici care au cifre de afaceri peste 100.000 de euro "stopează efectul inflaţiei asupra pensiilor".

Dan Voiculescu a mai arătat că Alianţa PSD-PC trebuie să readucă în dezbatere proiectul privind fondul de solidaritate şi să oblige Guvernul să-l ia în calcul de urgenţă, pentru a exista într-adevăr o creştere a veniturilor pensionarilor. "Guvernul vorbeşte despre creşterea pensiilor fără să ţină cont de inflaţie, de creşterea preţurilor. În condiţiile în care inflaţia trece de 9%, creşterea pensiilor este doar în capul PNL", a precizat Dan Voiculescu, adăugînd că Executivul "doar se face că măreşte pensiile", pentru că ceea ce ar trebui să se simtă în buzunarul oamenilor, dispare din cauza preţurilor în creştere. Despre creşterea economică raportată de Guvern, liderul conservator consideră că este "nesănătoasă" pentru că se bazează doar pe consum şi "costisitoare" pentru populaţie pentru că inflaţia reduce dramatic veniturile.

×
Subiecte în articol: politic