x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostul director general TAROM, Mădălina Mezei, chemat la DNA pentru conflictul cu Răzvan Cuc

Fostul director general TAROM, Mădălina Mezei, chemat la DNA pentru conflictul cu Răzvan Cuc

18 Oct 2019   •   15:07
Fostul director general TAROM, Mădălina Mezei, chemat la DNA pentru conflictul cu Răzvan Cuc
Sursa foto: Alex TUDOR

Mădălina Mezei, fost director general al TAROM, a declarat că a fost chemată luni dimineaţa la DNA, în calitate de martor, după ce l-a acuzat pe ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, de faptul că în ziua moţiunii de cenzură i-a cerut să reţină aeronave la sol.

Pe de altă parte, premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media. Acţiunea vizează activitatea din acest an şi are următoarele obiective: verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă la nivelul TAROM SA, privind operarea aeronavelor din flota companiei, precum şi a modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar la TAROM SA.

Potrivit unui comunicat al TAROM, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să rerstructureze TAROM, nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, în această săptămână, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directorul companiei a fost demis întrucât ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti pentru vot. Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mădălina Mezei a confirmat această informaţie, precizând că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tarom dna madalina mezei Răzvan Cuc