Relaţiile bilaterale dintre România şi Germania sunt 'nu numai bune, ci cât se poate de bune', după cum le-a caracterizat joi ministrul german al afacerilor externe, Frank-Walter Steinmeier, pe durata reuniunii cu omologul său român, Titus Corlăţean. Ministerul german al Afacerilor Externe informează că pe durata întâlnirii avute, cei doi şefi ai diplomaţiei de la Berlin, respectiv Bucureşti, au discutat şi despre libera circulaţie a muncitorilor pe piaţa muncii din UE şi situaţia actuală din Ucraina.
'Când mă gândesc la România, atunci mă gândesc la ultima zi din anul 2006', a recunoscut ministrul Steinmeier. El s-a referit la faptul că la 31 decembrie 2006 el s-a aflat la Bucureşti (în aceeaşi calitate, de ministru de externe în cadrul aceleiaşi coaliţii de la guvernare din Germania - CDU/CSU-SPD, n.r.) şi nu numai că a văzut acolo entuziasmul oamenilor, cu doar o zi înainte de intrarea României în UE - dar l-a şi simţit. 'Era o atmosferă pe străzi, una pe care noi am pierdut-o în Europa, în ultimele zile şi ani, în faţa crizei. Îmi doresc să aducem înapoi în Europa ceva asemănător cu atmosfera înălţătoare de atunci, pe care am văzut-o şi simţit-o eu în ziua de Anul Nou în 2006, la Bucureşti', a mai spus el.
Ministrul Steinmeier s-a referit şi la legăturile economice şi culturale dintre cele două ţări: Germania este partenerul comercial numărul unu şi un investitor semnificativ în România. Relaţiile culturale sunt de asemenea strânse, a mai spus Steinmeier. El a lăudat şi relaţiile bazate pe încredere, 'practic exemplare' avute de Guvernul român cu minoritatea germană din România, din care fac parte aproximativ 40.000 de persoane.
Cei doi miniştri au subliniat şi faptul că dezbaterea condusă spre controverse, apărută la începutul anului cu privire la libertatea de circulaţie a angajaţilor pe piaţa muncii din UE, a reuşit să influenţeze pozitiv relaţiile bilaterale, întrucât părţile au avut ocazia să discute deschis despre chestiuni ce presupun provocări şi găsirea de soluţii pentru acestea. Dacă există abuzuri, acestea trebuie combătute, însă altfel cele două ţări se declară ferm, precum celelalte state europene, în favoarea principiului liberei circulaţii a muncitorilor.
În privinţa situaţiei actuale din Ucraina, Steinmeier a calificat-o drept 'unul dintre cele mai periculoase conflicte pe care le-am avut în Europa ultimilor 25 de ani', în special pentru că eforturile pentru dez-escaladarea acestuia nu au avut succes până acum şi nici acum nu există o unanimitate cu privire la formularea unui mandat pentru o misiune de observatori ai OSCE. În context, Titus Corlăţean a subliniat că situaţia din Ucraina este 'profund îngrijorătoare', potrivit MAE german. Mai mult, el a accentuat că modificarea graniţelor prin acţiuni militare nu poate fi acceptată, iar principiul suveranităţii statului, unul recunoscut de legislaţia internaţională, trebuie respectat de către toţi.