Elena Udrea, Daniel Funeriu şi Adrian Papahagi au anunţat joi că vor candida la şefia Partidului Mişcarea Populară.
''Candidez pentru funcţia de preşedinte al Mişcării Populare. Este un proiect în care cred şi recunosc că m-am gândit înainte de a lua decizia să continui în PMP în funcţia de preşedinte al acestui partid. Este un proiect în care cred nu de acum, după alegerile europarlamentare, care au confirmat potenţialul PMP de a demonstra că face politică altfel, de a atrage electoratul către noi, în special electoratul din zona urbană. Este un proiect în care cred de când am ales să vin în PMP", a declarat Udrea la sediul PMP.
Ea a afirmat că PMP va dovedi că este "un partid care va face altfel de politică".
"Nu numai că dau o şansă extraordinară acestui partid, dar încurajez toţi colegii să creadă mai departe că după demonstraţia pe care am făcut-o la europarlamentare, vom putea arăta şi contracandidaţilor noştri de pe scena politică şi electoratului, care aşteaptă mai mult de la noi, că suntem ceea ce am promis că vom fi - un partid care va face altfel de politică, care va duce mai departe viziunea despre România a preşedintelui Traian Băsescu, o viziune în care statul de drept, independenţa justiţiei, reformele în domenii importante ale statului, societăţii contează enorm", a spus deputata.
Udrea a precizat că nu s-a consultat cu preşedintele Traian Băsescu asupra deciziei de a candida la conducerea PMP şi a ţinut să dea asigurări că "nu se va fugi cu urnele de vot".
"Nu m-am consultat în mod special cu dl. preşedinte Băsescu despre această candidatură. Sunt convinsă că preşedintele aşteaptă să vadă o competiţie unde să învingă cel mai bun. Ce pot să asigur pe toată lumea este că nu se va fugi cu urnele la aceste alegeri aşa cum s-a întâmplat anul trecut la PDL", a susţinut Udrea.
Tot azi, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi Adrian Papahagi au anunţat în postări pe Facebook că şi-au depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară.
"Mi-am depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară. Doresc ca această candidatură să fie una generoasă, cu faţa deopotrivă orientată către cei din partid şi din afara lui. Am mult respect pentru membrii partidului care au construit atât de mult într-un timp atât de scurt. Campania de la Timişoara mi-a arătat dorinţa oamenilor de a avea un interlocutor politic apropiat lor. Exact asta doresc să facem din PMP: un partid care zi de zi să injecteze încredere în societatea românească. Aş dori ca PMP să fie un partid apropiat de fiecare comunitate, un promotor al energiilor din societatea românească. Vreau ca PMP să se poată prezenta în faţa românilor, oriunde şi oricând, cu fruntea sus!", scrie Funeriu.
La rândul său, Papahagi a scris pe pagina de Facebook: "Mi-am trimis candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, precum şi la funcţia de vicepreşedinte (pe chestiuni de doctrină şi strategie politică)".
Partidul Mişcarea Populară va organiza primul său congres la data de 7 iunie, anunţa pe 30 mai, într-o conferinţă de presă, preşedintele PMP, Eugen Tomac.
"Pe 7 iunie se va organiza primul congres, unde se vor alege preşedintele, vicepreşedinţii, secretarul general şi cei doi secretari generali-adjuncţi şi va fi prezentată structura Consiliului Executiv Naţional, cum se va numi această structură care va conduce Partidul Mişcarea Populară din care vor face parte 24 de membri, inclusiv preşedintele partidului. Am decis, de asemenea, ca la Congresul PMP să participe în jur de 1.000 de delegaţi", a declarat preşedintele PMP.