Gabriela Firea, care a fost primar general din partea PSD, în mandatul 2016 - 2020, spune, sâmbătă, pe Facebook, faptul că a văzut cum în ultimii ani „am ajuns la un dezastru” în sectorul 1, care a fost cândva „Capitala Capitalei”.
„Sunt foarte atașată de acest sector, am locuit multă vreme aici, mi-am crescut băiatul cel mare în Sectorul 1 și am muncit mulți ani tot în aceasta zonă. Am văzut cum s-au transformat cartierele și la ce dezastru am ajuns în ultimii patru ani. Sunt convinsă că se va schimba totul pentru că am încredere deplină în echipa politică din Sectorul 1. Îl felicit pe colegul mei Petre Florin Manole pentru reconfirmarea în funcția de președinte a organizației PSD Sectorul 1 și pe toți colegii din conducerea executivă a organizației, prim-vicepreședinți, vicepreședinți, secretar general. Am văzut cum s-a transformat echipa social-democrată din Sectorul 1 și cât de unită este acum”, spune Firea.
Aceasta a spus că social-democrații din Sectorul 1 „sunt pregătiți pentru o luptă electorală, cu proiecte și idei pentru oameni”.
„Cei care conduc acum Primăria Sectorului 1 au reușit în patru ani să facă vedetă șobolanul, chiar o mascotă a celui mai bogat sector al Capitalei. Sunt sigură, însă, că bucureștenii nu mai pot fi pacăliți. Îl susținem pe George Cristian Tuță candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Sectorului 1 și vom fi cu toate forțele alături de el. Îi urez succes și lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Capitalei, care are misiunea de a-l trimite acasă pe actualul primar general. E nevoie de un alt model administrativ în toată Capitala”, a mai spus Gabriela Firea.
(sursa: Mediafax)