Fostul candidat la prezidenţialele din 2009 Mircea Geoană susţine că surpriza sa a fost "masivă" când a aflat despre dezvăluirea lui Dan Andronic referitoare la o întâlnire a principalilor şefi de instituţii în casa fostului vicepremier Gabriel Oprea în noaptea alegerilor.
"Dacă se confirmă ce spune Dan Andronic, că acest grup important de lideri ai statului român, ai instituţiilor principale ale statutului român, s-au întâlnit în noaptea alegerilor, în sine arată un anumit element de tip conjuraţie. Care este motivaţia, care a fost finalitatea, ce au făcut oamenii aceia, au făcut ceva legal sau ilegal, nu este în căderea mea să fac o astfel de afirmaţie şi cred că ar fi deplasat şi nefiresc să fac procese de intenţie unor oameni înainte să existe elemente substanţiale. Dar surpriza mea a fost masivă aflând în spaţiul public că o astfel de întâlnire în noaptea alegerilor, oameni atât de influenţi în statul român aleg să se întâlnească şi să fie împreună. Evident, nu cred că este vreun dubiu cu privire la preferinţa lor cu privire la soarta celui de-al doilea mandat", a afirmat marţi Mircea Geoană la audierea sa în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009.
Întrebat dacă este adevărată afirmaţia lui Dan Andronic, potrivit căruia i-ar fi spus Laurei Codruţa Kovesi că o va schimba din funcţia de procuror general, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale din 2009, Geoană a precizat că nu a discutat niciodată cu aceasta.
"Nu am vorbit niciodată cu Laura Codruţa Kovesi la telefon, nici atunci, nici după, nici înainte. Nu este intenţia mea de a intra într-un alt tip de dispută', a afirmat Geoană.
El susţine că sunt elemente "interesante" referitoare la anul 2009.
"Sunt multe elemente interesante în 2009, este evident interesant să întorci cartoful fierbinte către PSD, au fost şi în PSD situaţii care nu ar fi trebuit să se întâmple, dar cred că vine principală şi coordonarea principală aparţine celor care au condus România în acea perioadă", a spus Geoană.
El susţine că regimul din perioada anului 2009 "a fost în ansamblul său un regim care a denaturat sensul democraţiei".
"Când resursele unei naţiuni, în loc să fie îndreptate către progres economic şi social şi bunăstare generală, sunt conduse către un anturaj politic şi economic care denaturează şi distorsionează sensul administrării unui stat putem spune că asistăm la un fenomen antidemocratic şi antinaţional. Dacă ar fi fost vorba exclusiv de alegerile din 2009, poate că aş fi fost mai rezervat în declaraţiile mele, dar informaţiile evidente din spaţiul public cu privire la vastul sistem de corupţie care a fost patronat şi tolerat în acea perioadă mă îndeamnă să spun că acest regim a fost în ansamblul său un regim care a denaturat sensul democraţiei noastre şi a afectat şansele de dezvoltare şi prosperitate în România. Deci, în esenţă, un regim care a funcţionat împotriva interesului general al ţării", a mai spus Geoană în timpul audierii.
Audierile de săptămâna viitoare în comisia de anchetă vor începe luni, de la ora 9,00, cu fostul candidat la prezidenţialele din 2009 Mircea Geoană, care a fost prezent şi marţi la comisie mai bine de o oră. AGERPRES