x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană: E vorba de coerenţă în comunicarea PSD, voi respecta acest lucru

Geoană: E vorba de coerenţă în comunicarea PSD, voi respecta acest lucru

16 Aug 2010   •   00:00
Geoană: E vorba de coerenţă în comunicarea PSD, voi respecta acest lucru
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Preşedinele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că nu a fost sancţionat de conducerea PSD şi că este vorba despre "o anumită coerenţă în comunicarea publică a partidului", lucru pe care îl va respecta.

"Important este ca să punem partidul pe primul loc şi oamenii pe primul loc şi cred că, din acest moment, discuţiile în contradictoriu ar trebui să conducă mai degrabă către soluţii concrete pentru ţară", a declarat Geoană, la ieşirea din sediul PSD.

Geoană a negat că ar fi fost sancţionat de către conducerea PSD.

Întrebat dacă a fost sancţionat, Geoană a răspuns: "Nu". El negat în mod repetat.

Întrebat dacă i s-a interzis să mai facă declaraţii publice timp de şase luni, Geoană a răspuns: "Este vorba despre o anumită coerenţă în comunicarea publică a partidului şi acest lucru, evident, este o decizie pe care o voi respecta".

Solicitat să spună dacă i s-a interzis să mai vobească în numele partidului timp de şase luni, el a spus: "După cum vedeţi, vorbesc, nu e o problemă".

Conducerea PSD a decis, luni, să îi impună lui Mircea Geoană ca timp de şase luni să nu facă declaraţii care să nu fie în acord cu linia partidului.

×
Subiecte în articol: politic